Sub ameninţarea apelor

Sub ameninţarea apelor
ARAD – Două drumuri şi 150 de hectare de teren agricol sub ape. Hidrologii au prelungit avertizarea.


Institutul Naţional de Hidrologie şi
Gospodărirea Apelor a luat decizia de a prelungi
perioada pentru care a emis avertizarea cu cod
galben şi portocaliu
de
inundaţii pe râuri din
vestul ţării, până marţi, la
ora 16:00.


Specialiştii avertizează că,
până marţi după-amiază, se
vor putea înregistra depăşiri ale
cotelor de inundaţii, fiind
emisă avertizarea cu cod portocaliu pentru
cursurile inferioare ale râurilor
Timiş şi Bârzava.
Totodată, a fost prelungit codul galben pe alte
şase râuri din vestul
ţării
şi codul portocaliu
pentru Bega Veche, din judeţul
Timiş
. Bazinele hidrografice afectate
sunt cele ale râurilor Crasna, Crişul Negru,
Crişul Alb, Bega Veche, Bega, Timiş şi
Bârzava, unde hidrologii anticipează
depăşirea cotelor de atenţie şi de
inundaţie.


Cote în scădere


Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul pentru
Situaţii de Urgenţă
Arad, deşi toate cotele erau
în scădere, în judeţ aveam
două drumuri acoperite cu lamă de apă.
Este vorba despre DJ 708 Dieci-Revetiş, drum
acoperit pe o lungime de 200 de metri cu o lamă de
apă de 15-30 cm, respectiv DJ 708 Dieci-Crocna,
acoperit pe o lungime de 100 de metri cu o lamă de
apă de 10-30 cm. Circulaţia a fost
îngreunată, dar nu avem niciun drum
închis din cauza apei. La nivelul judeţului,
avem 150 de hectare de terenuri agricole inundate.


Cod galben


Totodată, codul galben a fost instituit pe cursul
inferior al Crasnei (judeţul Satu Mare), pe
cursurile inferioare ale Crişului Negru şi
Crişului Alb (judeţul Arad),
pe cursul mijlociu al Bârzavei şi pe
cursurile inferioare ale râurilor Bega Veche
şi Bega (judeţul
Timiş
).

S.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase