Succesul de pe Plaja Ghioroc

De Alin Gherasim
12Comentarii
Succesul de pe Plaja Ghioroc
© Doar una dintre provocările de pe plaja Ghioroc Foto: JA
Investiţiile realizate în zona lacului Ghioroc sunt considerate, atât de primarul din localitate cât şi de preşedintele CJA, un succes.

La o lună de zile de la începutul sezonului estival pe plaja Ghioroc, primarul comunei, Corneliu Popi-Morodan, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, au ieşit în faţa presei şi au vorbit despre succesul pe care zona de agrement îl are în urma investiţiilor realizate din fondurile CJA. Cel care a dezbătut pe larg subiectul a fost primarul comunei în care se află lacul. „Chiar dacă vara a început de câteva luni, noi considerăm că startul sezonului estival pe lacul Ghioroc s-a dat la începutul lunii iulie, odată cu primul episod al festivalului Ghioroc Summer Fest, organizat de studenţii arădeni, în parteneriat cu noi şi cu Centrul Cultural Judeţean Arad. Festivalul de anul acesta este cel mai bun dintre toate cele care au fost organizate până acum. Mii de persoane ne vizitează la fiecare sfârşit de săptămână, iar cam 30 la sută dintre turişti vin din judeţe limitrofe, cum ar fi Timiş, Bihor, Hunedoara, dar avem oaspeţi şi din Sălaj, Satu Mare sau Cluj Napoca”, a explicat Corneliu Popi-Morodan. Acesta a găsit şi o explicaţie: „în fiecare weekend am avut o serie de manifestări inedite: spuma party, color fight. Iar în 12 august, pe plajă va fi noaptea DJ-ilor, cea mai importantă petrecere din cadrul Ghioroc Summer Fest. 17 DJ-i din ţară şi din străinătate vor mixa pe două scene”.

Vorbind despre investiţiile realizate în acest an, Popi-Morodan a spus că din banii Consiliului Judeţean a fost amenajată o parcare de 4.300 de metri pătraţi. „Totuşi, încă avem probleme în ceea ce priveşte parcarea. Nu ne-am aşteptat la atâţia turişti. Până în data de 31 iulie am vândut cu 700 de bilete de intrare mai multe decât în întreg sezonul trecut. La anul vrem să realizăm o nouă parcare. O altă problemă se referă la drumul de acces spre plajă. Aici avem un proiect european pentru finanţarea lucrării, licitaţia fiind deja în faza finală. În câteva săptămâni vom anunţa câştigătorul. Sperăm să nu fie contestată, deşi ne aşteptăm că va fi. Cu toate acestea, în sezonul următor vom avea cu siguranţă şi drumul spre plajă asfaltat”, a explicat primarul.

Acesta a mai precizat că, pentru a primi statutul de staţiune de interes local, Ghiorocul are nevoie de locuri de cazare. „În prezent, avem 49 de locuri, dar avem nevoie de cel puţin 100 pentru a primi aviz de la Ministerul Turismului. Aşa că am hotărât să facem un camping, această investiţie urmând a fi realizată, vrem noi, în această toamnă”, a mai spus Corneliu Popi-Morodan. Acesta a mai trecut în revistă faptul că, pe lista investiţiilor realizate în acest an, mai poate fi trecută amenajarea plajei, plantarea unor palmieri, dar şi achiziţia unor utilaje pentru întreţinerea plajei.

Idei pentru dezvoltare

Pe de altă parte, Iustin Cionca a vorbit despre noi idei, noi planuri de dezvoltare a turismului în judeţ. „Vrem să dezvoltăm toată zona Podgoriei, nu doar Ghiorocul. În acest sens, din data de 9 septembrie, în fiecare sâmbătă şi duminică, vom organiza un circuit al cramelor istorice din Podgoria Aradului. Până şi Ghioroc se va circula cu Săgeata Verde, iar de acolo, de la Ciupercă, turiştii vor fi preluaţi de trenuleţul turistic care circulă acum prin municipiu. Oamenii vor fi plimbaţi la crame, unde vor participa la degustări de vinuri. Am avut deja discuţii cu 12 producători de vinuri din zonă, aceştia acceptând ideea noastră”, a explicat Cionca.



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor