Sugestii pentru „petreceri de vis” la Expo Arad

De Diana Dutu
2Comentarii
Sugestii pentru „petreceri de vis” la Expo Arad
© FOTO: D.D.
Târgul organizat de CCIA poate fi vizitat vineri până la ora 20, sâmbătă între orele 10-20 şi duminică între orele 9-17.

Vineri, la Expo Arad, s-a deschis cel mai mare târg de nunți și organizări de evenimente din vestul țării: „Petreceri de vis”. 80 de firme din România și Ungaria îşi prezintă ofertele în pavilioanele A şi C ale complexului expoziţional. Cei care se pregătesc de nuntă au ocazia să vadă care sunt cele mai noi tendinţe în ceea ce priveşte: rochiile și accesoriile pentru mirese, costume și accesorii pentru miri, ținute pentru ocazii speciale, bijuterii și accesorii, pantofi, aranjamente florale, locații pentru petreceri, servicii foto-video și sonorizare, jocuri de artificii, coafuri și machiaj, oferte turistice pentru luna de miere, servicii de catering, torturi și prăjituri și multe altele.

Ajuns la a zece ediţie, târgul organizat de Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură a județului Arad va fi deschis publicului până duminică, 12 februarie. „În cele trei zile, vizitatorii pot asista la prezentări de rochii de mireasă, ținute de gală, demonstrații de coafură și machiaj pentru ocazii speciale, trupe, artiști și soliști de muzică ușoară și populară, și alte momente artistice: cvartet de coarde, dansuri de societate, dansuri populare și obiceiuri de nuntă” – spune Gheorghe Seculici, preşedinte al CCIA Arad.

Transport gratuit

Pentru arădenii care vor să ajungă la târgul „Petreceri de vis” dar nu au la dispoziţie o maşină, CCIA asigură transport gratuit, din staţia Podgoria. Vineri, se mai poate pleca spre Expo la orele: 16.30, 17.30 şi 18.30, sâmbătă, din oră în oră, începând de la 10.30 până la 18.30, iar duminică, din oră în oră, de la 10.30 până la 15.30. Desigur, e asigurat şi returul de la Expo la Podgoria, cu plecare la ore fixe (11.00, 12.00, 13.00, 14.00, 15.00, 16.00, 17.00). Biletul de intrare la târg costă 5 lei.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor