Sumudica renunta la conducerea tehnica a Universitatii Cluj: “In situatia actuala nu am cum sa ajut echipa”

Sumudica renunta la conducerea tehnica a Universitatii Cluj: “In situatia actuala nu am cum sa ajut echipa”
Antrenorul Marius Şumudică a anunţat, joi, că a decis să nu mai ia loc pe banca tehnică a Universităţii Cluj, precizând că venirea sa la gruparea clujeană a avut la bază promisiunea că schimbarea acţionariatului la club se va schimba în câteva zile. El spune că în situaţia actuală nu poate ajuta echipa.

“Acesta era ultimul lucru pe care mi-aş fi dorit să-l fac acum, dar, cu părere de rău, trebuie să anunţ că am luat decizia de a nu lua loc pe banca tehnică a Universităţii Cluj la jocul cu Petrolul, de la Ploieşti. Îmi pare rău, în primul rând, pentru admirabilii suporteri clujeni, pentru jucători şi pentru club, dar situaţia actuală mă forţează la un asemenea gest extrem. Venirea mea la «U» a avut la bază promisiunea că schimbarea acţionariatului de la club se va realiza în câteva zile, dar şi dorinţa de a da o mână de ajutor în avans, ţinând cont de faptul că, practic, nu avea cine să stea pe bancă, din punct de vedere regulamentar, la jocul cu Rapid. Tergiversarea discuţiilor pentru preluarea clubului şi, mai ales, condiţiile improprii de pregătire pe care le-am găsit la Cluj au impus, practic, luarea acestei decizii grele. Este exact lucrul pe care l-am promis suporterilor, la conferinţa de presă în care am fost prezentat oficial, săptămâna trecută”, se arată într-un comunicat semnat de Şumudică.

Marius Şumudică a precizat că este dispus să se întoarcă la Universitatea Cluj, dar în momentul în care situaţia va fi clară: “Sunt dispus să mă întorc la «U», chiar îmi doresc acest lucru, dar numai din momentul în care toate lucrurile vor fi clare. Mi-ar părea rău să nu-i mai simt alături pe fanii Universităţii care, după numai câteva zile, mi-au intrat deja la suflet, dar îi rog şi pe ei, şi pe oamenii neutri, să înţeleagă că, în situaţia actuală, nu am cum să ajut Universitatea!”.

Tehnicianul Marius Şumudică a fost numit în funcţia de antrenor principal al Universitaţii Cluj în urmă cu o săptămână, la 9 noiembrie. În singurul meci cu Şumudică la conducerea tehnică, Universitatea Cluj a fost învinsă, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de Rapid, în etapa a XV-a a Ligii I.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !