Preşedintele executiv ALDE Arad, Mircea Purcaru, salută adoptarea amendamentelor referitoare la indemnizaţia pentru creşterea copilului. „Guvernul Ponta a lăsat bani suficienţi inclusiv pentru eliminarea plafonului şi pentru acordarea a 85% din salariu ca indemnizaţie pe periada concediului pentru creşterea copilului. Degeaba spune Guvernul de tehnocraţi că nu sunt bani, sunt, au şi fost prevăzuţi în bugetul Guvernului Ponta”, spune Purcaru. Pe plan local, spune Purcaru, semnele pornirii campaniei electorale de către primarul Gheorghe Falcă sunt tot mai multe şi mai agasante. De pildă, spune Purcaru, DDAC a trimis la Consiliul Naţional al IMM un fax prin care îi invită pe reprezentanţii acestuia la o dezbatere . „Timp de patru ani, DDAC nu a ştiut numărul de fax al Consiliului Naţional al IMM, l-a aflat exact acum şi ne cheamă să-l ascultăm pe Falcă vorbind despre curăţenia de primăvară. Vorba lui Caragiale: curat murdar !”. La fel de „curat murdar”, spune Purcaru, este şi faptul că primarul se laudă cu reabilitarea blocurilor, numai că el nu are niciun merit, fiind vorba despre un program operaţional pe bani europeni. În schimb, adaugă Purcaru, primarul nu vorbeşte despre lucruri importante, cum este problema domeniului de la Bulci, despre care nu suflă nimeni o vorbă, deşi acolo ar trebui să funcţioneze, în mod logic, spitalul TBC. Probabil că lucrurile sunt ţinute într-o ceaţă tot mai groasă pentru că destinaţia acelui stabiliment a fost stabilită demult, iar acum se creează condiţiile necesare achiziţionării pe nimic a unei suprafeţe de valoare imensă.
Sunt bani pentru creşterea copilului
Sunt bani pentru creşterea copilului
Mircea Purcaru spune că Guvernul Ponta a lăsat bani care să acopere indemnizaţiile pentru creşterea copilului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 25-04-2024 sunt următoarele:
UT Arad
Oțelul pleacă învinsă de la Arad, după ce a dominat mare parte din joc, dar a pierdut cu arma sa preferată: contraatacul!
România
Autorităţile au dispus, joi, evacuarea preventivă a 20 de persoane după prăbuşirea unei străzi din oraşul Slănic pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătraţi, adâncimea craterului având circa doi metri.
România
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.
România
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în cazul lui Sandor Kiss, bărbatul de 55 de ani acuzat că ucis un salontan, în vara lui 2023.
Advertorial
RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, periculoase din menajer și textile pentru locuitorii Zonei 1, județului Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!