"Sunt orice, dar nu CRIMINAL"

163Comentarii
"Sunt orice, dar nu CRIMINAL"
ARAD – În scrisoarea trimisă de Ovidiu Răchită redacţiei, acesta scrie că martorii cu identitate protejată care declară că Moldovan şi Răchită ar fi autorii omorului în dosarul ”Trifa”, fac parte din clanul Rohozneanu. Răchită acuză şi faptul că procurorul de caz nu i-a admis nicio probă favorabilă în dosar.

”Toate acuzaţiile ce mi se aduc în dosarul Trifa sunt vădit mincinoase, sunt bazate pe declarațiile unor martori cu identitate protejată cu care sunt în relații de dușmănie. Am certitudinea că aceşti martori cu identitate protejată sunt cei din clanul ”Împăratul” ce-l au ca lider pe Uţu Rohozneanu, spun şi cred asta din următoarele motive:

După ce la sfârşitul anului 2008 am primit ameninţări atât eu cât şi Florin Moldovan din partea celor din clanul ”Împăratul”, pe sfârşitul lunii decembrie 2008 aceştia din urmă şi-au pus planul în aplicare agresându-i pe numiţii Lehman Ghiunter şi Dascălu Ioan, doi prieteni de-ai mei şi-a lui Florin Moldovan, agresiune ce-a fost soldată cu un număr mare de îngrijiri medicale. La începutul anului 2009, după numeroase telefoane de ameninţare, cei din clanul ”Împăratul” au atentat la viaţa mea şi a lui Florin Moldovan. Eu nefiind de găsit, am scăpat nevătămat, iar Florin Moldovan a fost agresat de mai multe persoane din acelaşi clan ”Împăratul”, în urma căruia a suferit o tentativă de omor care a dus la arestarea celor din clan. În urma descinderilor făcute de Poliţia Municipiului Arad şi DIICOT au fost arestaţi în mare parte toţi membrii clanului, mai puţin Fizidean Ioan Vivi şi Dragoman Dan, care s-au sustras o perioadă de timp stând ascunşi.

În acea perioadă de timp cât au stat ascunşi cei doi menţionaţi mai sus, mi-au transmis mie cât şi lui Florin Moldovan mesaje de ameninţare, şantajându-ne că, dacă nu facem să pară transparentă întâmplarea de la han cu cei doi prieteni ai noştri (Ghiunti Lehman şi Dascălu Ioan) atunci va povesti că noi am agresat o femeie în Ungaria şi am tâlhărit-o şi ne vom lua curând 15 ani de puşcărie; iar Florin Moldovan să zică că l-au tăiat alţii cu care avem duşmănii sau care au pierdut la ”alba-neagra”. Lucruri total neadevărate şi inventate! Acest mesaj de ameninţare şi şantaj îl pot dovedi avându-l şi în prezent pe telefonul mobil ce corespunde cu perioada când Fizidean şi Dragoman Dan erau încă liberi, ascunşi şi căutaţi de Poliţie. Fac precizarea despre acest mesaj să scot în evidenţă faptul că cei doi menţionaţi nu aveau niciun fel de cunoştinţă despre acest caz ”Trifa” şantajându-ne cu o altfel de aberaţie şi poveste ce a fost inventată de aceştia, dar care nu le-a ţinut.

După ce au fost arestaţi cei doi Fizidean şi Dragoman Dan şi s-a adus la cunoştinţă despre alte AN-uri, cazuri nerezolvate de Poliţia Mun. Arad, atunci Fizidean a inventat o altă poveste despre decesul băiatului domnului Trifa, ajutat şi de către un avocat şi anchetatorul Chifan, sau, poate că, aceasta e o faptă ce-i aparţine chiar lui Fizidean. Dacă aceşti martori cu identitate protejată care am certitudinea că sunt Fizidean Ioan, Dragoman Dan, Uţu Rohozneanu şi alţi membri ai ”clanului Împăratul” ar fi ştiut şi ne-ar fi avut la mână cu o asemenea faptă, nu s-ar mai fi ajuns nici la înjunghierea lui Florin Moldovan nici ca prietenii mei şi ai lui Florin Moldovan să depună plângere împotriva celor din clanul ”Împăratul”, căci eram uşor şantajabili şi scoşi din circuit doar printr-o simplă declaraţie la poliţie.

Acest lucru n-a putut fi posibil deoarece noi nu avem nicio implicare în cazul ”Trifa”, nu am povestit nimănui asemenea aberaţii a unei fapte ce nu ne apaţine şi nici aceşti martori cu identitate protejată nu aveau cum să audă de la noi o astfel de poveste. Spun aceste lucruri şi pentru că am certitudinea cine sunt aceşti martori cu identitate protejată deoarece, în anul 2009 luna aprilie am fost arestaţi eu, Florin Moldovan şi Musta Ioan Dănuț (zis Moşu) pentru infracţiunea de ”ultraj contra bunelor moravuri”, întâlnindu-ne pe arestul IPJ Arad cu fraţii Dragoman, aceştia ne-au sugerat în repetate rânduri să facem să fie bine, să vorbesc şi cu Florin Moldovan dar şi cu Lehman Ghiunter şi Dascălu Ioan să-şi retragă plângerile altfel Fizidean şi Uțu vor chema pe cineva de la Bucureşti şi ne vor arunca în cârcă cazul ”Trifa”.

Aceste ameninţări ne-au fost aduse şi în Penitenciarul Arad şi-o pot confirma şi alte persoane ce se aflau de faţă la cele spuse de fraţii Dragoman. Ştiindu-mă curat legat de acest caz ”Trifa”, am luat aceste ameninţări sub formă de glumă şi am refuzat categoric să vorbesc cu prietenii mei şi cu Florin Moldovan să-şi retragă plângerea deoarece ştiu că nu am nici cea mai mică implicare în decesul băiatului domnului Trifa şi m-au iritat astfel de ameninţări şi şantaje cu ceva ce nu am fost şi nici nu am vreo cunoştinţă despre acest caz.

Nu am crezut niciodată că mi se poate întâmpla aşa ceva, să fiu făcut criminal pe minciuni, vorbe şi poveşti total neadevărate, spuse de nişte oameni fără pic de conştiinţă, cu un tupeu şi-o nonşalanţă ieşită din comun.

Sunt mai curat ca oricine în acest caz, nu am nici cea mai mică implicare în decesul acestui copil şi nici nu ştiu cine ar fi putut face asemenea faptă. Îmi doresc mai mult ca oricine să se afle adevărul pentru că atunci voi putea merge şi eu acasă la familia mea şi cele două fetiţe ale mele, pe care în aceste momente le pot vedea doar în poze, aşteptând cu sufletul la gură să se facă dreptate. Sunt cu sufletul şi cu conştiinţa curată şi total nevinovat.

Am făcut acea precizare despre anchetatorul Chifan, deoarece acesta i-a făcut chiar şi lui Florin Moldovan o propunere de a declara calomnios împotriva mea şi să susţină povestea acestor martori cu identitate protejată, ameninţându-l şi făcându-i fel de fel de propuneri, care le poate detalia atât Florin Moldovan cât şi martorul acestuia, care se afla de faţă şi care va fi chemat şi în instanţă.

De când s-a început urmărirea penală împotriva mea, am fost şocat văzând că se dă crezare unor oameni care mint cu atâta tupeu, care-mi sunt duşmani, fără să fie întrebaţi: ”în ce relaţii se află aceştia cu mine, de prietenie sau de duşmănie?!!!” Denotă că de la bun început nu s-a dorit aflarea adevărului în acest caz ci mai degrabă găsirea unor ţapi ispăşitori pentru un caz nerezolvat ce atârnă greu pe umerii anchetatorilor.

Mă întreb şi vă rog să vă întrebaţi în ce fel sau în ce mod se face dreptate, dacă sunt închise alte persoane decât cele vinovate în decesul unui om?! Nu poate fi decât un interes a unor anchetatori ce-şi urmăresc propriile interese, folosindu-se de nişte oameni la ananghie constrânşi de situaţii grave, având câte 15-20 de capete de acuzare şi riscând pedepse de până la 15-20 de ani, care sunt şi în duşmănie vădită cu noi, aceştia fiind dispuşi să spună orice minciună, orice poveste doar să-şi reducă din pedeapsă, folosindu-se de acest caz, de-o asemenea amploare şi de necazul domnului Trifa, ştiind că vor avea ca susţinere toate relaţiile domnului Trifa, deoarece acesta se zbate de atâta timp să alfe adevărul şi, cred eu, că e singurul care într-adevăr doreşte acest lucru, pe lângă noi şi familiile noastre.

Mi s-a zis de către procurorul ce a instrumentat cazul, că martorii cu identitate protejată au dat declaraţii sub jurământ şi sunt credibili. Cum se face că aceste declaraţii sub jurământ sunt combătute cu acte şi clar dovedite mincinoase? Spre exemplu: Unul dintre martori spune că la incident a participat şi Şuteu Adrian, care fiind şi el cercetat cu noi în acest dosar, vine şi face dovada că el era tocmai arestat în penitenciarul Arad în acea perioadă când s-a întâmplat nefericitul eveniment cu băiatul domnului Trifa.

Unde este adevărul din declaraţia dată sub stare de jurământ?

Alţi martori spun că noi am fi avut o altercaţie cu acest băiat din cauza fostei mele soţii, care, până la închiderea rechizitoriului a fost suspectată ca fiind mobilul crimei. Fosta mea soţie făcând dovada că nici nu mă cunoştea în acea perioadă şi că era plecată în Italia la locul de muncă, a fost trecută în rechizitoriul făcut de procurorul anchetator, ca şi complice la omor, neacceptându-i-se actele ce fac dovada că aceasta nici măcar nu se afla în ţară.

Din spusele procurorului reiese că eu mi-aş fi schimbat declaraţiile în timpul anchetei, ceea ce nu este adevărat. Eu am fost întrebat ce-am făcut în vara anului 2004 şi am răspuns sincer, tot, aşa cum mi-am amintit, pentru că, vă daţi seama, au trecut cinci ani de atunci şi pur şi simplu nu-mi pot aminti cu exactitate fiecare secundă din viaţa mea. Ulterior m-am amintit de-o problemă medicală şi am început să-mi reamintesc câte ceva din acel an. Tot ceea ce mi-am amintit am spus în declaraţiile mele pe parcursul urmăririi penale dar nu mi-a fost acceptată nici o probă în apărarea mea şi am fost trimis în judecată pe vorbe şi poveşti total neadevărate şi inventate.

Totuşi mă întreb: ”Unde este bunăvoinţa anchetatorilor?”. Toată perioada cât am stat la Bucureşti, am fost audiat o singură dată. Am fost trimişi la Spitalul Jilava pentru analize psihiatrice unde am stat aproape două luni de zile şi am fost întrebat doar o singură dată de către o comisie formată din doi doctori: ”Cum ne cheamă şi pentru ce faptă suntem cercetaţi?”. Ne-au arătat apoi câteva fotografii, să alegem care ne sunt mai simpatice şi care ne sunt mai puţin simpatice sau chiar antipatice persoanele din poze. Atât! Doar în asta a constat analiza psihiatrică şi pe baza acestor analize, procurorul ne-a completat un profil psihologic după intuiţia lui şi cât mai în defavoarea noastră.

Am cerut tot timpul deconspirarea martorilor cu identitate protejată şi confruntarea cu aceştia dar ne-au fost respinse aceste cereri motivate de procuror că sunt neconcludente pentru soluţionarea cazului. Am cerut şi testarea poligrafă a martorilor şi ni s-a respins. Ne-au fost respinse toate aceste cereri, de unde denotă că nu se doreşte aflarea adevărului ci doar închiderea unui caz de-o aşa amploare. În timpul anchetei s-au făcut presiuni psihice asupra fostei mele soţii pentru a o determina să mintă, să declare calomnios împotriva mea, aceasta nefiind de acord şi în cele din urmă făcând dovada că nu se afla nici măcar în ţară în acea perioadă. Atunci procurorul a decis să facă disjungerea dosarului, doar pentru a nu fi luate în considerare declaraţiile mele şi a fostei mele soţii din care reiese clar că unii martori au minţit. Acesta este un alt aspect pentru care eu consider că procurorul ce-a instrumentat cazul a fost de rea credinţă şi nu a vrut să accepte faptul că a fost dus în eroare de nişte martori mincinoşi şi a continuat să facă în aşa fel încât să ne trimită în judecată, ţinând cont şi luând în considerare doar declaraţiile martorilor cu identitate protejată şi respingând orice probă în apărarea noastră.

Sunt curat şi fără nici o implicare în acest caz! Nu-mi vine să cred cum e posibil să fiu făcut criminal doar pe vorbe, poveşti inventate de nişte oameni fără scrupule şi fără pic de conştiinţă, folosindu-se de astfel de mărşăvii, totodată şi de necazul domnului Trifa, doar pentru a-şi urmări interesele personale prin orice mijloace.

Cum se face ca în anul 2004 din sutele sau poate chiar miile de persoane , nu a zis nimeni că ne-ar fi văzut pe ştrand, pe mine sau pe Florin, iar acum, după 5 ani apar aceşti martori cu identitate protejată, cu care, precizez, suntem în relaţii de duşmănie, şi spun cu atâta tupeu o poveste fabuloasă şi total neadevărată pentru a ne incrimina?”

OVIDIU RĂCHITĂ



163Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor