Sunt pregătiţi de vreme rea

Sunt pregătiţi de vreme rea
Chiar dacă anul acesta zăpada nu a dat deocamdată prea mari bătăi de cap autorităţilor, există deja un plan după care se vor derula lucrările de dezăpezire în caz de precipitaţii abundente şi pentru înlăturarea poleiului.

În acest sens a fost alcătuit un Comandament municipal de iarnă care va coordona acţiunile alături de secretariatul Comisiei de apărare împotriva inundaţiilor şi fenomenelor meteorologice periculoase.

În cazul ninsorilor obişnuite, până la 15 cm grosime, curăţirea zăpezii de pe carosabilul străzilor, din pieţe, din staţiile de transport în comun, din parcuri, din cimitire sau alte locuri circulate se va face de către regiile şi societăţile de gospodărire comunală.

Pentru îndepărtarea zăpezii sunt pregătite două distribuitoare de material antiderapant, un excavator, 41 de utilaje pentru încărcare şi transport material antiderapant şi zăpadă, 15 utilaje cu plug şi şase dispozitive cu lamă.

Autorităţile locale au pregătit şi materiale antiderapante. Există 100 de metri cubi de nisip, 20 de tone de sare şi pentru prima dată va fi folosită în centrul oraşului clorură de calciu, care nu afectează asfaltul şi spaţiile verzi.

Carmen Barna



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !