Suporter Club UTA invită la dialog

7Comentarii
Într-o scrisoare deschisă adresată primarului Aradului, Gheorghe Falcă şi preşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, cei de la Suporter Club UTA invită la o discuţie cu „cărţile pe faţă”… Scrisoare deschisa

„Vă adresăm acest apel în calitate de membri ai marii familii a arădenilor. Dintotdeauna Aradul a reprezentat o comunitate eterogenă din punct de vedere etnic, spiritual şi cultural. Cu toare acestea, a surprins mereu în mod plăcut spiritul de toleranţă care a dominat relaţiile dintre diferitele comunităţi şi grupuri existente în oraşul nostru. Acest lucru n-ar fi fost posibil dacă aceste comunităţi nu s-ar fi regăsit împreună în jurul unor valori comune; iar aceste valori au fost mereu generate de simboluri, simboluri care au consolidat spiritul local şi sentimentul de „acasă” pe care îl încercăm fiecare dintre noi când cutreierăm străzile oraşului.

Fără îndoială că, alături de Mureş, de Cetate şi de Ştrand, UTA reprezintă un asemenea simbol al oraşului, capabil să coaguleze temperamente, caractere şi mentalităţi diferite. Bucuria triumfului, mândria de a fi cunoscut şi respectat pretutindeni datorită însemnelor şi culorilor purtate, a făcut ca în tribunele bătrânei arene din Calea Aurel Vlaicu să se formeze o adevărată familie, familie care şi-a extins ramurile în întreg organismul cetăţii. Prin venele oraşului a curs de atâtea ori orgoliu alb-roşu atunci când UTA câştiga trofee, elimina mari echipe europene, îşi îngenunchea rivalii de pe Bega sau se lua la trântă cu balaurul bicefal al echipelor departamentale bucureştene. Acest sentiment l-am încercat cu toţii, iubitori sau nu ai fotbalului, pentru că înainte de toate suntem arădeni şi orice izbândă a unora dintre noi se extinde asupra oraşului, asupra noastră a tuturor.

Moştenire lăsată de marele corifeu al oraşului, Baronul Francisc Neuman, UTA şi-a făcut cu prisosinţă datoria faţă de Arad. De decenii întregi Aradul e cunoscut în ţară şi în Europa datorită acestui nume scurt, dar puternic şi încărcat de rezonanţă: UTA! E timpul ca oraşul să îi întoarcă serviciul! De prea mult timp UTA a fost abandonată în mâinile a tot felul de neaveniţi care i-au ciuntit trupul, dar nu i-au putut ucide sufletul şi nici puterea de seducţie. Am ajuns însă în clipa în care ne punem la modul cel mai serios problema existenţei Bătrânei Doamne. Şi când vorbim la persoana I plural, o facem în numele a peste 5.000 de semnatari ai petiţiei „UTA, mândria mea”, precum şi a zeci de mii de suporteri ai UTA-ei din municipiu şi judeţ. Fără UTA, oraşul nostru este schilodit precum un invalid în scaunul cu rotile.

Nu avem pretenţii absurde, dorim doar manifestarea unui interes real şi concret faţă de un element esenţial de pe blazonul Aradului. Dincolo de pasiuni, funcţii sau apartenenţe politice, suntem cu toţii arădeni şi dorim să credem că facem parte din aceeaşi tabără, care are un interes comun: Aradul! În acest sens, vă adresăm pe această cale invitaţia la o discuţie deschisă, serioasă, cu cărţile pe masă, în care să vă prezentăm detaliat proiectul nostru şi să identificăm împreună soluţiile de salvare a clubului UTA de la desfiinţare. Vă asigurăm în continuare de disponibilitatea noastră permanentă în realizarea acestei întâlniri şi suntem convinşi că având voinţă, inteligenţă şi cadru legal putem, împreună, să-i asigurăm UTA-ei o a doua naştere.

Suporter Club UTA



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor