Suprasolicitare pentru locuinţele sociale

Suprasolicitare pentru locuinţele sociale
ARAD – 191 de arădeni şi-au depus dosare pentru obţinerea unei locuinţe sociale pe strada Tarafului, din cartierul Sânicolaul Mic.

79 dintre aceştia au fost selectaţi pe o listă de priorităţi, ei urmând a fi supuşi unor anchete sociale. Doar 50 dintre ei vor beneficia de locuinţe sociale.

„Acolo unde există unele semne de întrebare sau unde sunt punctaje apropiate, diferenţierea va fi făcută după efectuarea anchetei sociale” – explică Erika Stark, director al Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară (DDAC) Arad. Cinci echipe formate din câte doi oameni vor efectua, până la 16 aprilie, anchetele sociale. La 19 aprilie vor fi afişate listele cu punctajul obţinut în urma evaluărilor făcute, iar până la 24 aprilie, cei nemulţumiţi de locul ocupat pe liste vor putea depune contestaţii la sediul DDAC, camera 8. Soluţionarea contestaţiilor se va încheia până la 30 aprilie.

„Rezultatele finale vor fi prezentate comisiei pentru repartizarea locuinţelor, în vederea avizării şi apoi supuse spre aprobare Consiliului Local al Municipiului Arad, urmând ca după aprobare să fie afişate la sediul Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară” – încheie Erika Stark.

JA-D.D.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !