Suspectul omorului de pe strada Hunedoarei, prezentat la arestare

De Ioana Costas
Reactualizat la:
3Comentarii
Suspectul omorului de pe strada Hunedoarei, prezentat la arestare
© FOTO: Ioana Costas
Bărbatul a spus că a consumat jumătate de litru de țuică în acea zi și că totul a pornit de la faptul că fostul lui socru – care era imobilizat la pat – a scăpat o ceaşcă cu apă pe o măsuță de sticlă pe care a spart-o.

Bărbatul care și-a omorât, marți seara (2 ianuarie – n.red.), fostul socru în bătaie a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi (3 ianuarie – n.red.), va fi prezentat Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunii de omor.
În timpul audierilor, bărbatul în vârstă de 41 de ani și-a recunoscut fapta. Mai mult de atât, suspectul a dezvăluit și motivul pentru care și-a ucis fostul socru, în vârstă de 62 de ani. Se pare că acesta – care era imobilizat la pat – a scăpat o ceaşcă cu apă pe o măsuță de sticlă. Bărbatul a spus că și-a ieșit din minți când a văzut măsuța făcută cioburi și, pe fondul acesta, dar și al faptului că victima i-ar fi răspuns cu o înjurătură atunci când a fost întrebată ce a făcut, suspectul a pus mâna pe un leaț pe care îl avea în apartament și a început să-l lovească pe bărbat peste tot corpul. Victima a suferit multiple leziuni în urma loviturilor – printre care și un traumatism cranio cerebral deschis – și a decedat. Când și-a dat seama că fostul său socru nu mai respiră, a încercat să-l resusciteze.
Fostul ginere a mărturisit că ar fi consumat jumătate de litru de țuică înainte de a comite fapta. Se pare că bărbatul de 41 de ani avea grijă de fostul său socru în baza unui contract de întreținere. Cei doi locuiau într-un apartament de pe strada Hunedoarei pe care îl închiriaseră în urmă cu o lună de zile.

UPDATE. Miercuri după amiaza, bărbatul – care a fost reținut pentru 24 de ore -, a fost prezentat Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunii de omor. Instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, dispunând arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile, începând de astăzi – până în data de 1 februarie inclusiv. Bărbatul poate contesta decizia Tribunalului Arad în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Foto: Ioana Costas
Un bărbat și-a găsit sfârșitul, marți seara, într-un apartament dintr-un bloc amplasat pe strada Hunedoarei. Fostul ginere, cel care avea grijă de victimă de aproximativ o săptămână, este suspectat că l-ar fi ucis.Victima era imobilizată la pat, iar fostul ginere avea grijă de ea la rugămintea celei...



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor