Sute de angajaţi ai bisericilor, plătiţi din banii noştri!

De Alin Gherasim
10Comentarii
Sute de angajaţi ai bisericilor, plătiţi din banii noştri!
© Au aprobat angajările în biserici FOTO: A.G.
Aproape un milion de euro merge anual către plata angajaţilor din biserici, personal neclerical.

Peste 400 de angajaţi ai bisericilor recunoscute de lege, personal neclerical, sunt plătiţi din banii noştri. Consiliul Judeţean Arad a aprobat recent suplimentarea posturilor, totul la cererea Arhiepiscopiei Aradului şi Episcopiei Române Unită cu Roma, Greco Catolică de Lugoj. Cele două instituţii au cerut zece posturi în plus care să fie plătite din banii judeţului, nouă posturi la Arhiepiscopia Aradului, iar unul la Episcopia Română Unită cu Roma.

Aşadar, pe lângă cele 428 de posturi existente, se mai adaugă zece, numărul total de angajaţi, personal neclerical, din bisericile recunoscute de lege urmând să fie de 438.

Câţi bani vor încasa aceşti angajaţi? Salariul minim pe economie, la care se adaugă impozitele şi taxele care vor fi plătite către stat. Cei de la Consiliul Judeţean explică exact sumele care vor fi cheltuite numai cu cei zece noi angajaţi. „Acest sprijin financiar suplimentar se va asigura din veniturile proprii ale bugetului propriu al Judeţului Arad pe anul 2016 şi va fi în sumă de 92.000 de lei, respectiv salariul minim brut pe ţară, la care s-au adăugat contribuţiile către stat de 22,50 %, reprezentând: contribuţia de asigurări sociale 15,80 %, contribuţia  la bugetul asigurărilor de şomaj 0,50 %, contribuţia la asigurări sociale de sănătate 5,20 %, contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale 0,15 % şi contribuția pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate 0,85 %”, se arată în documentele CJA.

Peste patru milioane

Aşadar, cei 92.000 de lei merg doar către cei zece angajaţi. Dar câţi bani scoate Consiliul Judeţean în fiecare an pentru plata tuturor celor 438 de angajaţi din biserici? Peste patru milioane de lei, aproape un milion de euro. Că e mult, că e puţin, rămâne la latitudinea dumneavoastră să decideţi.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor