Sute de arădeni la a doua zi de „Festivara”

De Valentin Goran
3Comentarii
Sute de arădeni la a doua zi de „Festivara”
© FOTO: Valentin Goran
Arădenii au venit în număr mare și pentru cea de-a doua zi a festivalului ce și-a propus să le ofere tuturor participanţilor, indiferent de gusturile muzicale ori culinare, un loc comun.

Chiar dacă după ora 17:30 în parcarea de la Ștrandul Neptun, dinspre Podul Decebal, unde are loc evenimentul „Festivara”, erau puțini arădeni, cu fiecare minut scurs, grupuri compacte de oameni și-au făcut apariția. Putem spune că în perimetrul arondat fetsivalului, și anume parcarea destul de încăpătoare, cei care au venit au avut de toate: mâncare, loc de distracții, atelier de ceramică etc.

Așadar, sâmbătă au concertat pe scena festivalului: Fracassoni (18:30), Asu și Boby (19:15); Akcent & Adrian Sînă (20:00); Lidia Buble (20:45); Noaptea Târziu (21:30); La Familia (22:00).

Cine va urca pe scenă în ultima zi?

Astăzi, ultima zi de festival, cap de afiș sunt băieții de la Holograf, o formație care și-a pus amprenta pe multe generații care au trăit perioada de adolescență cu melodiile lor.

Dar haideți să vedem cine va mai urca pe scenă în ultima zi: 18:30 – Irigy Honaljmirigy; 19:15 – Nek și Claudia; 20:15 – Angela Rusu; 21:00 – Alina Eremia; 21:45 – Holograf. Scena principală va fi închisă la ora 23:00, iar locațiile de mâncare și barurile se vor închide la ora 2:30.

În continuare, pentru cei interesați, vă invităm să parcurgeți albumul foto din a doua zi a festivalului.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor