Sute de copaci doborâți de furtună în Pădurea Ceala. Arădenii s-au rugat pentru viețile lor

De Valentin Goran
Reactualizat la:
9Comentarii
Sute de copaci doborâți de furtună în Pădurea Ceala. Arădenii s-au rugat pentru viețile lor
© FOTO: Valentin Goran
Furtuna deosebit de violentă de numai 15 minute a pus la pământ sute de copaci în Pădurea Ceala. Arădenii ieșiți la aer curat au fost luați prin surprindere.

Nimic nu prevestea dezastrul ce avea să se abată peste Pădurea Ceala. Datorită coronamentului copacilor din pădure, arădenii nu au avut timp să își dea seama ce nori negri se apropie. Totul a început dintr-o dată cu o rafală de vânt foarte puternică ce a început să scuture copacii înalți. În nici 30 de secunde a început furtuna deosebit de violentă cu rafale foarte puternice, crengi care zburau peste tot, copaci care se rupeau ca un băț de chibrit și chiar și gheață de aproximativ 1,5 centimetri. Din acest moment arădenii aflați în pădure la Centrul de Vizitare al Parcului Natural „Lunca Mureșului” au început să alerge să se adăpostească. Vorbim de familii sosite la pădure cu copiii. Cei care au fost inspirați s-au adăpostit în centrul de vizitare al parcului, dar au fost și arădeni care au crezut că mai au timp să plece cu mașinile. S-au înșelat și au fost blocați pe drumul din pădure. Providența a făcut ca ei să nu pățească nimic, copacii căzând pe lângă ei.

S-au rugat pentru viețile lor

Pe scurt, arădenii surprinși în pădure fie la plimbare pe jos, cu bicicleta sau cu mașina au trecut prin momente de groază și s-au rugat pentru viețile lor deoarece peste tot zburau crengi, se rupeau copaci care cădeau și vorbim de copaci verzi, groși și foarte înalți. După cele 15 minute soarele a apărut dintre nori și arădenii au putut să vadă dezastrul. Cu toții au început să curețe drumul care era acoperit de copaci căzuți. În ajutorul arădenilor au venit angajații Ocolului Silvic, rangerii parcului, dar și angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad. Să fie de vină încălzirea globală? Este foarte probabil din moment ce ultima furtună violentă, de acum doi ani de zile, a rupt sub 10 copaci. Acum vorbim de sute!



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor