Sute de pachete de ţigări, scoase de pe „piaţa neagră” din Arad

De Alin Gherasim
6Comentarii
Sute de pachete de ţigări, scoase de pe „piaţa neagră” din Arad
Poliţiştii au confiscat peste 600 de pachete de ţigări, totul în urma unei acţiuni desfăşurate în zona Fortuna.

Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică, împreună cu cei de la Secţia 1 Vlaicu, au luat la puricat traficanţii de ţigări din Piaţa Fortuna. Potrivit unui comunicat de presă emis de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, în urma acţiunii, au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 17.500 de lei şi au fost întocmite două dosare penale pentru comiterea infracţiunii de contrabandă. În plus, mai spun poliţiştii, au fost confiscate 636 de pachete de ţigări.

Şi dosarele
După cum am precizat mai sus, două persoane care vindeau ţigări netimbrate sau timbrate necorespunzător s-au ales cu dosare penale. Potrivit IPJ, o femeie de 34 de ani, din Pecica, a fost depistată de polițiștii Biroului de Ordine Publică în timp oferea spre comercializare, din portbagajul unui autoturism, 9.420 de țigarete de diferite mărci, netimbrate sau timbrate necorespunzător, susceptibile a proveni din contrabandă. Totodată, a mai fost depistat un bărbat de 54 de ani, din Arad, în timp ce oferea spre comercializare 2.880 de țigarete netimbrate sau timbrate necorespunzător, susceptibile a proveni din contrabandă.

Continuă acţiunile
Reprezentanţii IPJ Arad au ţinut să mai precizeze faptul că „polițiștii vor continua aceste acțiuni în toate piețele din municipiu și județ, și în perioada următoare”. Totuşi, arădenii privesc cu îndoială spre aceste acţiuni. Pentru că, din nenumăratele sesizări pe care le-am primit la redacţie, poliţiştii din Vlaicu sunt arătaţi cu degetul. Şi asta deoarece secţia de Poliţie este chiar peste drum de zona în care zeci de traficanţi vând ţigări la Fortuna, iar oamenii legii nu fac nimic pentru a stârpi fenomenul.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor