Șuteu rămâne în arest. Martori din dosar, cercetați pentru mărturie mincinoasă

De Ioana Costas
13Comentarii
Șuteu rămâne în arest. Martori din dosar, cercetați pentru mărturie mincinoasă
© Tribunalul Arad a dispus prelungirea arestării preventive Foto:C.C.
Tribunalul Arad a admis propunerea procurorului de caz de prelungire a arestului preventiv în ceea ce-l privește pe Adrian Șuteu – cercetat pentru tentativă de omor.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a propus instanței prelungirea arestării preventive a lui Adrian Șuteu. În 29 aprilie Tribunalul Arad a decis: “Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului Şuteu Adrian – Sebastian, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 6 mai 2016 până la data de 4 iunie 2016, inclusiv. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”.

Șuteu a ajuns în arestul IPJ Arad la începutul lunii aprilie, la câteva săptămâni după ce un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost găsit zăcând pe jos, inconștient, pe o stradă din cartierul Confecții.

La începutul acestui caz au fost vehiculate două ipoteze, cel puțin pentru presă: una susținea că bărbatul ar fi fost victima unui accident rutier, iar șoferul a fugit de la locul faptei, iar a doua “spunea” că bărbatul găsit a fost bătut.
Iar apoi au început să apară indiciile care i-au condus pe anchetatori în direcția lui Șuteu. Potrivit surselor noastre, anchetatorii au descoperit că ultimul număr apelat de pe telefonul victimei ar fi fost al lui Șuteu, iar apoi aveau să afle că victima a fost lăsată “lată” pe stradă, chiar în fața blocului în care locuia inculpatul.

După trei săptămâni de spitalizare, victima a fost externată din spital și a depus o plângere împotriva lui Adrian Șuteu, indicându-l ca fiind agresorul.

La momentul reținerii, Șuteu nu a dat declarații, exercitându-și dreptul la tăcere. Procurorul de caz a schimbat încadrarea juridică în acest dosar din vătămare corporală gravă în tentativă de omor, iar acum, se pare, unii martori din acest dosar au intrat în vizorul anchetatorilor și sunt cercetați pentru mărturie mincinoasă.



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor