Tabere tematice pentru vacanţa de vară

1Comentariu
Tabere tematice pentru vacanţa de vară
HUNEDOARA – Elevii şi studenţii hunedoreni pot opta pentru petrecerea vacanţei de vară în cadrul unor tabere tematice, puse la dispoziţie de Ministerul Tineretului şi Sportului.

La nivel naţional vor fi organizate, în perioada 13 iunie – 13 iulie, 29 de tabere tematice în 19 centre de agreement. Cei interesaţi pot opta pentru tabere de orientare turistică, artă fotografică, şah, volei, tabere de cercetaşi, tabere de limbi străine, speologie, astronomies au şcoala de cercetaşi.

„Prin intermediul taberelor tematice, Ministerul Tineretului şi Sportului oferă tinerilor posibilitatea de a îmbina utilul cu plăcutul. Ne-am preocupat în mod deosebit să asigurăm domenii de interes atractive. Tinerii nu se bucură doar de vacanţă, ci îşi petrec timpul liber cu cei de aceeaşi vârstă, îşi fac prieteni noi, învaţă să lucreze în echipă şi îşi dezvoltă noi pasiuni pentru natură, fotografie, sport sau limbi străine. Totodată, participanţii îşi vor dezvolta propria personalitate, departe de ochii părinţilor, vor căpăta încredere în sine şi îşi vor pune ambiţia la încercare să devină mai buni în ceea ce fac, şi, mai mult decât atât, vor învăţa să facă faţă unor situaţii de viaţă. Taberele tematice nu reprezintă o alternativă la o vacanţă cu familia, ci o şansă pentru copii să interacţioneze cu alte medii şi să traiască experienţe noi, alături de cei de-o vârstă cu ei”, a declarat ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi.
Preţul unei tebere tematice porneşte de la 50 de lei pe zi şi poate ajunge până la 57 de lei, în funcţie de destinaţia aleasă. Preţul include cazarea şi pensiune completă. Cei interesaţi se mai pot adresa Direcţiei Judeţene pentru Tineret Hunedoara.

A.S.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor