stadion

Robu nu vrea sala polivalenta la Giroc si nici demolarea stadionului: Voi face referendum pe tema asta

Robu nu vrea sala polivalenta la Giroc si nici demolarea stadionului: Voi face referendum pe tema asta

11.03.2017 | Deși s-au regăsit printre promisiunile sale de campanie, primarul Nicolae Robu recunoaște acum că nici stadionul, nici sala polivalentă de cel puțin 15.000 de locuri și nici bazinul olimpic nu cad în sarcina Primăriei Timișoara, ci a Companiei Naționale de Investiții. Edilul-șef al Timișoarei a recunoscut acest lucru în momentul în care a cerut conducerii CJ Timiș să nu construiască sala polivalentă la ieșirea din Timișoara, spre Giroc.
Fanii echipei UTA, nemulţumiţi de ritmul lucrărilor la „Motorul” şi „Francisc Neuman”

Fanii echipei UTA, nemulţumiţi de ritmul lucrărilor la „Motorul” şi „Francisc Neuman”

09.03.2017 | Suporterii echipei UTA urmăresc îndeaproape ce se întâmplă cu cele două arene de fotbal care ar urma să deservească echipa fanion a Aradului. Promisiunile administraţiei locale, din urmă cu câteva săptămâni, nu i-au făcut pe fani decât să fie sceptici. Acum, aqceştia revin cu un comunicat, atrăgând atenţia că lucrările la „Motorul” şi „Francisc Neuman” merg foarte prost. 9
ISU, aviz favorabil stadionului din Şiria!

ISU, aviz favorabil stadionului din Şiria!

01.03.2017 | UTA mai aşteaptă, mâine, reprezentantul FRF, pentru omologare. Mai e de lucru, dar ce a fost important s-a făcut. Aveţi aici anunţul clubului cu privire la abonaţi şi transportul fanilor! 5
Busolă pierdută pe stadioane

Busolă pierdută pe stadioane

19.01.2017 | Nici acum nu îmi vine să cred că iubitorii de fotbal, foştii jucători sau oameni implicaţi direct în fenomenul sportului rege din Arad nu s-au legat cu lanţuri de arena „CFR - Vagonul” atunci când s-a propus demolarea stadionului pe care s-a jucat primul meci de fotbal din România. 2
Policlinică în faţa stadionului UTA

Policlinică în faţa stadionului UTA

24.11.2016 | Fosta grădiniţă şi-a schimbat destinaţia. Clădirea se află acum în plin proces de renovare. 27
Câţiva bani şi o soluţie pentru UTA

Câţiva bani şi o soluţie pentru UTA

21.11.2016 | Viceprimarul Călin Bibarţ spune că CNI a alocat 2,5 milioane de euro pentru stadion. Unde va juca UTA până e gata acesta, citiţi în rândurile de mai jos. 22
Timisoara nu va primi bani prea curand de la buget pentru un stadion nou

Timisoara nu va primi bani prea curand de la buget pentru un stadion nou

18.11.2016 | Timişoara este prea departe de capitală pentru a beneficia de bani în vederea construirii sau reabilitării stadionului „Dan Păltinişanu”. Organizarea campionatului european din 2020 a venit ca o binecuvântare pentru stadioanele ruginite ale capitalei, acestea vor fi reabilitate cu peste 100 de milioane de euro, din banii Companiei de Investiţii.
Burlă are referat, va fi pedepsit!

Burlă are referat, va fi pedepsit!

15.09.2016 | Sâmbătă, de la ora 11, pe „Motorul”, UTA dă piept cu Şoimii Pâncota, o echipă în derivă, care nu ştie exact pe ce lume trăieşte. Antrenorii Oddi şi Salfa au părăsit hotelul în care au stat în oraşul nostru, „Gio”, cu tot cu bagaje, aşa că meciul de sâmbătă va fi abordat tot cu „Bebe Mitu”, în teren şi pe bancă.
Bibarţ: „Lucrările la stadion sunt în grafic”

Bibarţ: „Lucrările la stadion sunt în grafic”

16.08.2016 | Edilii erau îngrijoraţi că lucrările stagnează la „Francisc Neuman”, dar, spun ei, nici vorbă de aşa ceva. 31
Burleanu, la Arad: „O văd pe UTA în liga I împreună cu stadionul”

Burleanu, la Arad: „O văd pe UTA în liga I împreună cu stadionul”

20.07.2016 | Prezent pentru câteva ore în oraşul nostru, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu a avut amabilitatea să ne vorbească despre UTA şi Şoimii Pâncota, echipele care sunt patronate de forul pe care îl conduce. 9
Inapoi
123456