Cele două mașini erau conduse de un tânăr de 28 de ani, din Arad, respectiv un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Pecica. Potrivit reprezentanților IPJ Arad, șoferul în vârstă de 28 de ani nu a acordat prioritate de trecere celuilalt. „În cursul zilei de astăzi, un tânăr de 28 de ani ce conducea un autoturism în direcția Intim, pe strada Griviței, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de un bărbat de 53 de ani pe strada Căpitan Ignat”, a declarat agent șef principal Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.
Tamponare între două autoturisme pe strada Căpitan Ignat
Tamponare între două autoturisme pe strada Căpitan Ignat
Două autoturisme au fost implicate într-o tamponare, vineri dimineața, la intersecția străzii Căpitan Ignat cu Griviței. Din fericire, evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale, deși, așa cum arată imaginile de la fața locului, impactul a fost violent.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Mapamond
Eparhia Moscovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a anunţat marţi pe site-ul său de internet că preotul care a slujit la parastasul lui Aleksei Navalnîi a fost oprit de la slujire pe timp de trei ani, transmite Reuters.
Mapamond
Guvernul slovac condus de premierul social-democrat Robert Fico a aprobat miercuri lichidarea televiziunii publice RTVS, pe care a acuzat-o de partizanat politic, în timp ce opoziţia şi unii jurnalişti acuză actualul guvern că doreşte o televiziune care să-i fie fidelă.
Mapamond
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS "luna aceasta", chiar înainte de adoptarea, marţi, a unui nou ajutor pentru Kiev de către Congresul american, a anunţat miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP.
Local
ARAD. O persoană a fost rănită în urma unui accident produse miercuri seara în Arad, pe Calea Radnei, în imediata apropiere a superrmarketului Kaufland.
3
Local
Sindicaliştii cer creşterea salariilor cu 15%, precum şi acordarea sporului de risc şi de suprasolicitare neuropsihică.
2
UT Arad
ARAD. Ultimul jucător adus de UTA este Kemar Lawrence, un jamaican cu mult chef de vorbă, care a spus că a jucat așa cum a simțit el în jocul la Ploiești, deși antrenorul i-a spus altceva. Interesant, nu?
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!