Tânăr din Libia, prins cu act fals la frontieră

De Ioana Costas
1Comentariu
Tânăr din Libia, prins cu act fals la frontieră
Un cetățean din Libia, în vârstă de 19 ani, prins la frontiera Nădlac II cu un act fals de identitate.

Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat un cetăţean din Libia, solicitant de azil în România, care a încercat să iasă ilegal din România folosindu-se de un document de călătorie francez pentru care a plătit 300 de euro. În urma controlului de frontieră s-a constatat că tânărul nu este unul şi același cu cel din documentele prezentate. Libanezul a declarat polițiștilor de frontieră că a cumpărat documentul de călătorie de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaște, contra sumei de 300 de euro și a recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen. „Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză actele de cercetare penală pentru infracţiunile de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea prin atribuirea unei identităţi reale a altei persoane”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor