Tara Halmagiului la “Clio”

De Vasile Filip
O istorie în imagini FOTO: FAN
O istorie în imagini FOTO: FAN
Vernisaj şi lansarea albumului „Ţinutul Hălmagiului. Cercetat de profesorul Traian Mager”.

ARAD. Complexul Muzeal Arad vă invită la vernisajul expoziţiei de fotografie etnografică „Ţinutul Hălmagiului. Cercetat de profesorul Traian Mager”, care va avea loc joi, 22 noiembrie, ora 17, la Sala Clio. Cu prilejul deschiderii va fi lansat albumul cu acelaşi titlu, editat de Complexul Muzeal Arad, ce va fi prezentat Gabriel Hălmăgean şi Sorin Sabău, curatorii expoziţiei şi etnografi la C.M.A.

În cadrul expoziţiei, dedicată activităţii de cercetare a profesorului Traian Mager în Ţinutul Hălmagiului în perioada interbelică, vor fi expuse fotografii publicate de acesta în albumele cu fotografiile făcute în cadrul cercetărilor sale. Albumele au fost prezentate la Expoziţia Fundaţiilor Regale inaugurată la 16 noiembrie 1934 în prezenţa regelui Carol al II-lea.

Studiu monografic

„Studiului monografic al acestei regiuni îi va dedica Traian Mager o bună parte a timpului său. După ce a bătut cu pasul întreaga regiune şi a studiat în amănunţime situaţia economică, propune o serie de măsuri urgente pentru îmbunătăţirea traiului locuitorilor de aici, şi anume: stoparea exploatării sălbatice a codrilor de către industria forestieră, intensificarea pomăritului prin industrializarea şi comercializarea fructelor, exploatarea carierelor de piatră, îmbunătăţirea păşunilor şi fâneţelor, completarea şi renovarea căilor de comunicaţie”, arată drd. Sorin Sabău şi Gabriel Hălmăgean în „Ţinutul Hălmagiului. Cercetat de profesorul Traian Mager ” (Arad, 2012)

Iubitor al Apusenilor

Mare iubitor de natură, Traian Mager a fost un promotor al turismului în Munţii Apuseni prin care a văzut şi o posibilitate de cunoaştere şi păstrare a tradiţiilor din Ţinutul Hălmagiului. El a consemnat obiceiuri ce ţin de marile sărbători calendaristice (obiceiul de Crăciun cu duba, conacul), a adunat colinde şi a promovat tradiţii precum Târgul de fete de pe muntele Găina. De altfel, prof. Mager a şi ghidat turişti pe care i-a condus în excursii organizate la acestă sărbătoare a cărei renume a depăşit chiar graniţele ţării. În apropierea muntelui Găina, prof. Mager şi-a ridicat o cabană unde îi plăcea să-şi petreacă verile, să facă plimbări în natură şi să vorbească cu oamenii.

Invitaţie pentru elevi

Compexul Muzeal Arad invită grupurile şcolare (clasele V-XII) să viziteze expoziţia, deschisă în perioada 22 noiembrie – 9 decembrie, marţi – duminică (orele 9-17). Intrarea este liberă.

„Prof. Train Mager a şi scris despre toponimia şi onomastica Ţinutului Hălmagiului” (Sorin Sabău)

“Abstract”, la Sala Clio

„Ett Lettera”, la sala Clio



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !