Târgul de Paşti, prelungit cu trei zile

De Diana Dutu
3Comentarii
Târgul de Paşti, prelungit cu trei zile
Măsura a fost luată de viceprimarul Călin Bibarţ pentru ca “spiritul sărbătorilor să dureze cât mai mult”.

Deschis în urmă cu o săptămână şi programat a se desfăşura până la 2 mai, Târgul de Paşti din fața Primăriei se va prelungi cu trei zile. “Deoarece cu toții ne dorim ca spiritul sărbătorilor să dureze cât mai mult, am dispus prelungirea desfășurării Târgului de Paști până duminică, 5 mai, inclusiv”, a explicat viceprimarul Călin Bibarţ.
Aşadar, cei care ìncă nu au vizitat târgul sau cei care doresc să repete experienţa au la dispoziţie toată săptămâna viitoare, până duminică, 5 mai, inclusiv.

Care e oferta evenimentului? “Arădenii vor putea admira și achiziționa produsele specifice sărbătorilor pascale și nu numai de la căsuţele amplasate pe platoul din faţa Palatului Administrativ şi cele de pe strada Romul Veliciu. Cei mici se vor putea bucura în continuare de activitățile special oganizate pentru ei în atelierul de pictură pe obiecte de lut, în atelierele de povești sau cele de creaţie, mai cu seamă că vacanţa de primăvară este departe de a se fi încheiat” – detaliază reprezentanţii municipalităţii.
“Deoarece cu toții ne dorim ca spiritul sărbătorilor să dureze cât mai mult, am dispus prelungirea desfășurării Târgului de Paști până duminică, 5 mai, inclusiv”, a explicat viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor