Tăriceanu şi alţi lideri, din nou la Arad

De Simion Todoca
12Comentarii
Tăriceanu şi alţi lideri, din nou la Arad
Conducerea centrală a ALDE a venit pentru a doua oară în trei luni în vizită.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, secretarul general, Daniel Chiţoiu şi deputatul de Timiş, Marian Cupşa, au fost prezenţi în Municipiul nostru, având ca obiectiv principal însoţirea ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, pentru a fi alături de domnia sa la decernarea titlului de Doctor Honoris Causa. Totodată, însă şi pentru a se întâlni şi a discuta cu preşedintele ALDE, deputatul Eusebiu Pistru şi cu echipa sa. Liderii de la Bucureşti au declarat că au încredere în noul lider al organizaţiei arădene şi sunt convinşi că la următoarele alegeri ALDE Arad va obţine un scor foarte bun.„Nu este doar o miză a partidului, ci şi una pentru Arad, care, din păcate, a ajuns în urma tuturor municipiilor din ţară, având mari probleme cu dezvoltarea. Sunt convins că dl deputat Pistru şi ALDE Arad, prin programul pentru Arad pe care îl vor avea, vor reuşi să schimbe lucrurile”, a spus ministrul Meleşcanu. Pistru a mulţumit pentru încredere şi pentru atenţia specială acordată filialei arădene de când a devenit preşedinte al acesteia.

Răspunzând la întrebările ziariştilor, cei doi s-au referit la poziţia României faţă de acţiunile Rusiei, la declaraţia adoptată în Parlament de Ziua Basarabiei, dar şi la desecretizarea protocoalelor SRI cu diverse instituţii, statul de drept şi statul paralel, soliditatea coaliţiei de guvernare etc. Deasemenea, inevitabil, Tăriceanu a reiterat ideea că este prematur să se vorbească despre o posibilă candidatură a sa la Preşedinţia României.

Taguri: , ,


12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor