Taxa care a adus boala nesimţirii

De Andrei Ghituescu
3Comentarii
Taxa care a adus boala nesimţirii
A apărut o nouă taxă – cea de mediu iar nesimţirea unora a crescut cum anticipam odată cu ea până la cote maxime. Gunoiul începe să fie aruncat peste tot.

Nu s-au împlinit încă două luni de la articolul din 13 ianuarie  intitulat ”Analiză. Pe cine omoară gunoiul?” şi iată că am avut dreptate în cele afirmate atunci.  În încheierea materialului precizam astfel:” Să fie oare taxa de salubrizare (80 de lei pe fiecare tonă depozitate la gropile de gunoi) o sursă sigură de venit la bugetul de stat şi mult mai uşor de gestionat la nivel naţional? Sau să fie o bombă cu ceas care va arunca în aer România din punct de vedere al salubrizării? Efectele ei se vor face simţite cât de curând. Şi vorbind de faptul că în cazul apariţiei unor tarife exorbitante câmpiile patriei, pădurile sau cursurile de apă pot deveni veritabile gropi de gunoi”. Iată că ceea ce prevedeam începe să se întâmple! Ne-am fi dorit să ne înșelăm însă realitatea dureroasă vine să confirme că din păcate aveam dreptate.

Odată cu facturile de salubrizare aferente lunii ianuarie s-a simțit deja o majorare a prețului la gunoi și teoretic au crescut  veniturile care au ”îngrăşat” bugetul național al fondului de mediu – căci acolo se duc cei 80 de lei plus T.V.A. pe tona de gunoi. Asta cu toate că, nefiind o taxă specială, banii în cauză pot fi direcționați și spre alte ”nevoi” tot mai stringente în această perioadă și nu neapărat pentru programe de îmbunătățire a calității mediului înconjurător.

17036079_1244879658881507_1424875897_o

Însă nu ar fi aceasta principala problemă cât mai ales faptul că,  într-adevăr, unii cetățeni care vor să plătească cât mai puțin și dacă s-ar putea să nu plătească deloc gunoiul pe care îl generează ”scapă” de el cum pot generând focare de infecție și poluând în voie zone aparent mai obscure de la periferiile localităților, cursuri de apă, canale colectoare sau chiar proprietăți private – câmpii ori clădiri abandonate… Din păcate, O.G 196 care introduce taxa de mediu coroborată, cum ne-am aşteptat, cu nesimțirea grosolană a unora încep să își facă simţite efectele. Deocamdată e frumos că vremea răcoroasă nu lasă gunoiul să ”pută” în voie. Adevăratele consecințe se vor simți abia mai spre vară când temperaturile  vor face ca în preajma unor astfel de locații „să dăm de dracu” la propriu din cauza mirosurilor, gândacilor sau celebrilor șobolani. Astăzi perindându-ne prin Arad am identificat o astfel de zonă unde atentatorii la sănătatea publică au aruncat vreo două camionete de gunoi…Splendida locație este pe strada Orient la intersecția cu Cometei în cartierul Grădiște. La fața locului era spre bucuria noastră un echipaj de la salubrizarea orașului, care curăța zona. De la unul din locuitorii zonei,  V.M., am aflat că periodic acolo vin ”niște zdrențe împuțite” care golesc portbagaje sau camionete și la care dacă încerci să le spui ceva ”te iau la ciomăgeală” și e mai bine ”să stai pe fundul tău decât să te iei de ei”. La plecarea noastră  din zonă, gunoierii terminaseră treaba iar focarul de infecție fusese momentan eradicat. Întrebarea e cât va ține curățenia? Promitem să revenim în această locație. Până atunci tragem o concluzie:taxa pe depozitarea gunoiului va face din păcate casă bună cu nesimțirea, iar noi constatăm acest lucru prin propriul simț olfactiv. Imaginile nu cred că mai necesită alte comentarii.

gunoi22



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor