Teatrul maghiar din Arad a împlinit zece ani

De Eugen Rogojan
1Comentariu
Teatrul maghiar din Arad a împlinit zece ani
Aradi Kamaraszínház a împlinit 10 ani de activitate, pe care îi va aniversa pe 5 și 6 noiembrie.

ARAD. Acum zece ani, Ernő Tapasztó reușea să reînființeze la Arad un teatru maghiar, care de un deceniu produce spectacole care impresionează publicul din toate orașele prin care ajung, obținând peste 50 de premii în decursul acestor ani.

Repertoriul

Deseori, în repertoriul producțiilor proprii se regăsesc texte din dramaturgia contemporană românească, lucru vizibil și în cazul celor trei spectacole prezentate în ministagiunea aniversară: „Decalogul după Hess” (Alina Nelega), „Sex, Drugs, Gods and rock’ n’ roll” (Eric Bogosian și Jose Saramago) și „Zelda was not from here” (Theo Herghelegiu).

Programul aniversării

Ministagiunea aniversară prilejuită de primii zece ani de viață ai Companiei de Teatru Aradi Kamaraszínház va debuta duminică, 5 noiembrie, de la ora 17, cu spectacolul „Decalogul după Hess”, în regia lui Ernő Tapasztó. Spectacolul ce îl are în distribuție pe actorul Harsányi Attila va fi pus în scenă la „Marionete”, pe strada Episcopiei.

A doua zi va începe tot cu Harsányi, însă în spectacolul „Sex, drugs, gods&rock ‘n’ roll”. Un „stand-up tragedy radical”, spectacolul va fi pus în scenă tot la „Marionete”, luni, 6 noiembrie de la ora 17. Ministagiunea se încheie în aceeași zi, de la ora 20 când, în Sala Studio a teatrului va fi pus în scenă musicalul minimalist suprarealist „Zelda was not from here”. În distribuția spectacolului se regăsesc Éder Enikő, Harsányi Attila și Tege Antal. Muzica semnată de Éder Enikő și Borsos Pál va fi interpretată live de Borsos Pál, Cosmin Harbei și Lucian Chîrlan.

Spectacole subtitrate

Toate cele trei spectacole îi așteaptă pe toți arădenii, fie iubitori de teatru, fie doar curioși, având intrarea liberă. De menționat este faptul că toate spectacolele Companiei de Teatru Aradi Kamaraszínház sunt subtitrate în limba română – nu doar cele din ministagiunea aniversară – lucru la care compania ține foarte mult, scopul lor fiind acela de a-și duce creațiile în fața cât mai multor oameni.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor