În componența Andreea Craiu, Ștefan Barbu și Laicsy Vălean, coordonați de prof. Oana Ungureanu, „Generală 1” a ocupat locul VIII în ierarhia finală, podiumul fiind ocupat de> Liceul cu Program Sportiv Constanța, Șc. Gim. „Avram Iancu” Bistrița și Șc. Gim. „Cireșarii” Mediaș (jud. Sibiu).
Cele opt finaliste au fost premiate de Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR).
Tenismenii de la „Generală 1”, premiați de Mihai Covaliu
Tenismenii de la „Generală 1”, premiați de Mihai Covaliu
Elevii reprezentând Școala Gimnazială „Mihai Eminescu (Generală 1) Arad au participat, recent, la etapa finală a competiției sportive şcolare Gimnaziada, la tenis de masă, organizată la Complexul Olimpic „Sydney 2000” din Izvorani.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Patru persoane au fost transportate la UPU, printre care și un bebeluș de patru luni.
Local
În noaptea de luni spre marți, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune de prindere în flagrant a unor braconieri, în zona Mădrigești.
Local
Municipalitatea spune că, deocamdată, se va asfalta carosabilul din sensul giratoriu și până la urcarea pe pod. Lucrarea nu cuprinde podul și nici coborârea pe Nicolae Titulescu.
Local
Aceasta e valoarea estimată a investiţiei în modernizarea şi extinderea clădirii de pe 6 Vânători.
Local
Un bărbat de 59 de ani a ajuns la Urgențe cu multiple traumatisme după ce ar fi căzut de la o înălțime de 6 metri. Nu se cunosc împrejurările în care s-a produs incidentul.
1
Local
Un proiect de hotărâre CLM privind atribuirea denumirii noii străzi se află, în prezent, la transparenţă.
Evenimente
Ei vor participa la Festivalul „Suflet de România” care se va desfăşura în weekend pe Domeniul Regal.
Advertorial
ADVERTORIAL. Consiliul Judeţean Arad a reuşit ceea ce foarte puţine Consilii Judeţene din ţară au putut: a câştigat 18 proiecte europene cu confinanţare de numai 2%! Adică, a câştigat peste 300 de milioane de lei şi a contribuit cu doar 6 milioane!
ARADON Sport local
LIVADA. Într-o organizare ireproşabilă, asigurată de comuna Livada şi AJF Arad, recent, s-a desfăşurat etapa regională a Cupei Satelor Under 13 la fotbal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!