Tensiune şi mulţi nervi la barajul „Poli” – UTA

De Leo Sfara
5Comentarii
Tensiune şi mulţi nervi la barajul „Poli” – UTA
Ionuţ Popa a fost eroul negativ al meciului tur al barajului de promovare/retrogradare dintre ACS „Poli” Timişoara şi UTA, de luni seară, de pe „Dan Păltinişanu”.

Nejustificată nervozitatea sa, mai ales că imaginile tv au arătat că golul lui Cânu a fost marcat dintr-o poziţie dubioasă de ofsaid, iar în prima repriză se putea acorda un penalty pentru UTA, la faultul asupra lui Adrian Petre.

„Butoi cu pulbere”

Ionuţ Popa a început să fie stresat şi agitat încă de la finalul primei reprize, când a sărit la Adili, după ce acesta i-a arătat arbitrului că antrenorul Timişoarei şi-a depăşit atribuţiunile, cerând lui Găman să-l avertizeze. Apoi, la pauză, cu greu a fost potolit de stafful său, să nu sară la jucătorul arădean.

După pauză, când Strătilă a marcat, deja Ionuţ Popa era un car de nervi. A venit şi cartonaşul roşu văzut de Neagu şi „Mister” era deja „în aer”. La final, a intrat pe teren şi s-a dus ţintă la arbitrul Găman, reproşându-i minute în şir maniera de arbitraj.

Din păcate, Ionuţ Popa nu a văzut că golul lui Cânu a fost marcat dintr-o fază suspectă de ofsaid, iar UTA merita un penalty, la un fault asupra lui Adrian Petre.

Spectacol, după meci!

La finalul partidei, Ionuţ Popa „s-a dat” la Roşu, iar acesta a venit la conferinţa de presă vizibil afectat de cele întâmplate pe tunel, la interviurile celor de la Digi şi Dolce. „Mister” a fost la un pas să se încaiere cu tehnicianul UTA-ei şi doar intervenţia unor jucători de la Poli a făcut ca Popa să se mai calmeze.

Apoi, la Conferinţa de presă, fanii UTA-ei l-au reperat pe Ionuţ Popa pe când dădea declaraţii. Acesta a fost înjurat, s-au aruncat şi petarde chiar lângă sala de conferinţe, iar tehnicianul Timişoarei a răspuns pe măsură.

„Nu-mi este frică să mă duc acasă, ăştia sunt proşti de suporteri. O să-i pedepsesc, o să-i bat la Şiria. Dacă înjurăturile sunt frumoase, îi şi aplaud. La Şiria, toţi sătenii o să ţină cu Poli, am vorbit cu primarul de acolo” – a spus Popa.

Apoi, în timp ce fanii UTA-ei îl înjurau, el s-a pus să-i aplaude ironic, chiar în timpul conferinţei.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor