Teste si consultatii gratuite

De Vasile Filip
Teste si consultatii gratuite
  ARAD Membri Asociaţiei Studenţilor Medicinişti Arădeni, însoţiţi de cadre didactice universitare din cadrul Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară a UVVG, au continuat şirul acţiunilor de prevenţie şi depistare a celor mai des întâlnite afecţiuni în …

 

ARAD Membri Asociaţiei Studenţilor Medicinişti Arădeni, însoţiţi de cadre didactice universitare din cadrul Facultăţii de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară a UVVG, au continuat şirul acţiunilor de prevenţie şi depistare a celor mai des întâlnite afecţiuni în rândul populaţiei Municipiului Arad.

Peste 250 de persoane au beneficiat cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, de consultaţii gratuite, determinarea tensiunii arteriale şi a valorii glicemiei, într-un proiect organizat de Universitatea de Vest Vasile Goldiş”, Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară, Asociaţia Studenţilor Medicinişti Arădeni şi Asociaţia Absolvenţilor UVVG – ALUMNI, în parteneriat cu Galleria Mall.

„Din păcate, fel ca şi în cazul acţiunilor anterioare, au fost constatate valori ridicate ai indicilor urmăriţi ai acestui screening, valoarea glicemiei şi a tensiunii arteriale, la aproape unul din patru dintre pacienţii investigaţi, mulţi dintre aceştia neavând la cunoştinţă faptul că sunt expuşi dezvoltării unor afecţiuni grave precum hipertensiune arterială sau diabet. Pe lângă moştenirea genetică, alte cauze care pot determina apariţia acestor afecţiuni sunt stresul, sedentarismul, alimentaţia nesănătoasă, fumatul sau consumul de alcool”, ne-a declarat dr. Sebastian Popescu.

În mediul rural

Următoarea acţiune de prevenţie, „Asistenţă medicală primară pentru persoanele din mediul rural”, a avut loc, la sfârşitul săptămânii, în localitatea arădeană Roşia Nouă, printr-un parteneriat între Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi Asociaţia Domus Caritatis.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase