The Cure și God Is An Astronaut concertează în București pe 22 iulie 2019

The Cure și God Is An Astronaut concertează în București pe 22 iulie 2019
© The Cure
Trupa britanică The Cure și formația irlandeză God Is An Astronaut concertează în București, în Piața Constituției, pe 22 iulie 2019, potrivit organizatorilor.

În peste 40 de ani de activitate muzicală, The Cure a avut în componență mai mult de 13 membri, iar la evenimentul din București de anul viitor se vor regăsi pe scenă Simon Gallup – bas, Jason Cooper – tobe, Roger O’Donnell – clape și Reeves Gabrels – chitară, alături de celebrul solist Robert Smith.

Primul concert din cariera muzicală a trupei The Cure a strâns 1.500 de spectatori și a avut loc în 1978. Formația are la activ 13 albume de studio, cu vânzări de peste 27 de milioane de copii, mai mult de 40 de single-uri, multe materiale live, valoroase coloane sonore, fiind o sursă de inspirație pentru multe grupuri celebre.

La începutul anilor 1990, The Cure era una dintre cele mai populare trupe de rock alternativ din lume. În 1990, a primit un premiu Brit pentru videoclipul piesei “Lullaby”, iar, în 1991, a primit un alt trofeu Brit pentru cea mai bună trupă. În 1992, formația a primit un MTV Video Music Award pentru “Friday I’m In Love”.

God Is An Astronaut este considerată una dintre cele mai importante trupe din zona post-rock-ului actual. Încă de la înființare, în 2002, trioul irlandez a devenit rapid un adevărat reper în spectrul trupelor din zona instrumentală, cu elemente din zona muzicii electronice, krautrock și space rock și, cel mai important, reminiscențe din universul muzical Tangerine Dream. Au lansat de-a lungul carierei nouă albume de studio, iar cel mai recent, “Epitaph”, a apărut în urmă cu câteva luni.

Biletele pentru concertul din București sunt disponibile în rețeaua Eventim și pe eventim.ro, începând de marți, de la ora 9.00, la următoarele categorii de prețuri: Diamond Circle – 390 de lei, Golden Circle – 280 de lei, General Acces/ Standing – 220 de lei, General Acces Early Bird – 170 de lei, tribună – 420 de lei.

Organizatorii anunță și faptul că cei care și-au cumpărat un bilet la concertul trupei Bon Jovi, din 21 iulie, vor beneficia de reduceri la achiziția unui tichet pentru show-ul The Cure.

Concertele sunt organizate sub titulatura Rock the City, un eveniment prezentat de Marcel Avram, East European Productions și D&D East Entertainment.

Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !