Tinerii ALDE au oferit copiilor ,,O zi de vacanță altfel”

De Simion Todoca
29Comentarii
Tinerii ALDE au oferit copiilor ,,O zi de vacanță altfel”
Duminică , în Parcul Europa din Arad tinerii ALDE s-au mobilizat din nou, iar de această dată au organizat un eveniment interactiv în care i-au angrenat pe cei mici.

Face-painting, poze cu mascote, jocuri, dansuri și cântecele, figurine din baloane, acestea au fost activitățile prin care cei mici au fost „motivați” să interacționeze și să răspundă afirmativ la evenimentul dedicat lor.

,,Entuziasmul și fericirea care se citea pe chipul copiilor ne face să ne dorim să repetăm astfel de acțiuni.Pe mine, unul, vă spun sincer m-au copleșit emoțiile văzându-i pe cei mici cum interacționează cu personajele Disney. Atât de sinceri, atât de puri, copii sunt minunați și trebuie să le acordăm atenția necesară astfel încât să simtă iubirea noastră necondiționată zi de zi. Vreau să aduc mulțumiri pentru implicare întregii Organizații Județene de Tineret ALDE Arad,întregului departament de entertainment TLDE Arad, coordonat de Narcis Alexandru Bănățean și în special lui Indrei Luiza cea care a fost responsabilă de event-planning” – a declarat Ucu Dima , Președintele Organizației Județene de Tineret ALDE Arad.

„Iată că tinerii ALDE Arad arată din nou că le pasă.După numeroase acțiuni filantropice, astăzi a venit rândul celor mici să se bucure de atenția și implicarea lor. Copiii s-au simțit bine, au râs, au dansat, s-au jucat, s-au bucurat împreună cu cei care le-aqu aferit momentele de destindere. Le mulțumesc părinților care au raspuns afirmativ invitației la acest eveniment, înțelegând că și asemenea gesturi reflectă preocuparea ALDE Arad pentru tot ceea ce înseamnă un pic de confort” – a declarat deputatul Eusebiu Pistru , Presedintele ALDE Arad.

alde 2 alde 3 alde 4 alde 5

Taguri: ,


29Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor