Tinerii europeni vor putea face voluntariat si vor putea lucra oriunde in Europa

De A.M.
Reactualizat la:
Tinerii europeni vor putea face voluntariat si vor putea lucra oriunde in Europa
© foto: www.pixabay.com
În urma votului din Parlamentul European pentru Corpul European de Solidaritate, desfășurat în luna septembrie (a.c.), tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani vor avea posibilitatea de a face voluntariat sau de a lucra în proiecte bazate pe principiul Solidarității în Uniunea Europeană.

Potrivit unui comunicat de presă al Biroului de Informare al Parlamentului European în România, domeniile în care se vor putea implica tinerii interesați sunt dintre cele mai diverse: educație, sănătate, protecția mediului, prevenirea dezastrelor naturale, dar și primirea și integrarea migranților și a persoanelor care solicită azil.

”Pentru perioada 2018 – 2021 a fost aprobat un buget total de 375,6 milioane de euro, din care 90% se alocă acţiunilor de voluntariat iar 10% părţii legate de angajare din program”, ne transmit reprezentanții Parlamentului European în România.

Tinerii se pot înregistra încă de la vârsta de 17 ani în programele care îi interesează, însă trebuie să aibă 18 ani împliniți atunci când încep voluntariatul sau jobul dorit.

Persoanele care își doresc să se înregistreze, dar și să promoveze și să caute oportunități de voluntariat sau muncă, o pot face pe platforma Portalului European pentru tineret.

”Corpul european de solidaritate este noua inițiativă a Uniunii Europene care le oferă tinerilor șansa de a face voluntariat sau de a se implica în proiecte în propria țară sau în străinătate pentru a ajuta comunități și oameni din toată Europa.”

Pentru a preveni orice posibilă tentativă de explorare a tinerilor, membrii Parlamentului European au votat o serie de măsuri de protecție:

  • perioada de stagiu se va limita între 2 și 6 luni, perioada de voluntariat va fi limitată la 12 luni, iar pentru contractele de angajare se prevede o perioadă de minim 3 luni;
  • se va face o distincție clară între ceea ce presupun activitățile de voluntariat și ceea ce implică angajarea, pentru ca tinerii să nu fie folosiți ”în activităţi de voluntariat neplătite atunci când există disponibile locuri de muncă”;
  • organizațiile participante garantează prin ”eticheta de calitate” că pot susține acest proiect

Raportorul Helga Trupel, ne transmite referitor la acest program că: ”întăreşte solidaritatea în Europa, deschide noi perspective de dezvoltare pentru tineri şi oferă susţinere comunităţilor din UE şi din afara UE. Mă bucur că am făcut acest pas prin care susţinem nu numai tinerii, dar şi solidaritatea între tineri şi regiuni.”



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !