Tinerii liberali arădeni au împărțit ceai cald și mâncare oamenilor străzii!

De Simion Todoca
8Comentarii
Tinerii liberali arădeni au împărțit ceai cald și mâncare oamenilor străzii!
Echipa TNL Arad a fost prezentă în zona Gării, unde a împărțit ceai cald și sandwich-uri oamenilor străzii care au refuzat să meargă la adăpostul de noapte. Au fost distribuiți aproximativ 20 de litri de ceai cald și peste 100 de sandwich-uri.

Cătălin Filea, președintele Clubului Elevilor Liberali Arad a fost unul dintre inițiatorii acțiunii: „În condițiile meteo actuale nu am putut rămâne nepăsători față de oamenii mai puțin norocoși, care nu au unde să se adăpostească de frig și am considerat că este binevenită o cană de ceai cald și ceva de mâncare. Mă bucur că s-au alăturat mai mulți tineri ideii noastre și că am demonstrat faptul că nouă, generației tinere ne pasă. Vom continua astfel de acțiuni ori de câte ori va fi nevoie”, a declarat Cătălin Filea, președinte CEL Arad.

„Apreciez gestul tinerilor colegi și îi felicit pentru altruismul de care au dat dovadă prin această inițiativă. Consider că este necesar ca tinerii să transmită un semnal de solidaritate față de cei mai puțin norocoși dintre arădeni. Faptul că tinerii liberali au ales să iasă în stradă pentru a da o mână de ajutor oamenilor străzii, ignorând frigul și ninsoarea demonstrează că spiritul civic nu a dispărut. Orice mic gest pentru cineva la nevoie poate face o diferență uriașă”, declară consilierul municipal PNL, Bogdan Boca.

tnl



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor