Titlul de excelenţă pentru Gheorghe Falcă

91Comentarii
Titlul de excelenţă pentru Gheorghe Falcă
ARAD. Premiu pentru edilul local Gheorghe Falcă la Gala Regională Transilvania “Zece pentru România“.

Primarul, invitat să ia parte la eveniment în calitate de preşedinte al Asociaţiilor Municipiilor din România nu a plecat vineri seara de la Cluj cu mâna goală. Organizatorii galei regionale i-au oferit lui Falcă un premiu de excelenţă pentru “contribuţia pe care a adus-o la emanciparea ţării”.

Laudatio a fost citit de nimeni altul decât Florin Piersic (inima evenimentului organizat la Cluj), care nu s-a ferit să devizeze de la script în stilul său cuceritor. Piersic a mers departe şi l-a prezentat pe primarul Aradului, Gheorghe Falcă, drept viitor preşedinte al PDL şi “după cum spun gurile rele, viitor prim-ministru”.

Urcat pe scenă pentru a-şi ridica titlul, edilul Aradului a ocolit cu eleganţă subiectul, preferând să vorbească despre cum şi-ar dori să arate viitorul administraţiei din România. Juriul naţional a nominalizat pentru gala de la Cluj peste 60 de personalităţi din Transilvania, dintre care s-au ales câştigătorii trofeelor.

JA-A.B.D.



91Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor