Titlul mondial in suspans:

Titlul mondial in suspans:
Titlul mondial obtinut de finlandezul Kimi Raikkonen in urma rezultatelor de la Marele Premiu al Braziliei se afla in suspans, dupa ce McLaren a facut apel la decizia FIA de a nu sanctiona echipele BMW-Sauber si Williams, care ar fi incalcat regulamentul privind combustibilul, informeaza AFP.

Daca Rosberg si Kubica vor fi descalificati, atunci Lewis Hamilton va urca pe locul al cincilea si il va depasi pe Raikkonen la puncte in clasamentul pilotilor, deposedandu-l de titlul mondial.

Raikkonen (Ferrari) a castigat titlul mondial in conditiile in care pleca in GP-ul Braziliei cu a treia sansa, dupa Lewis Hamilton si Fernando Alonso, de la McLaren-Mercedes. Finlandezul s-a clasat pe prima pozitie la Sao Paulo, fiind urmat de coechipierul sau, Felipe Massa, si pe dublul campion mondial Fernando Alonso (McLaren). Locul patru a revenit germanului Nico Rosberg (Williams), in timp ce pozitia a cincea a fost ocupata de polonezul Robert Kubica (BMW-Sauber). Nick Heidfeld (BMW-Sauber) a ocupat locul sase, pe pozitia a saptea clasandu-se britanicul Lewis Hamilton (McLaren).

Hamilton a primit doua puncte pentru locul 7 si a terminat cu 109, fata de cele 110 ale lui Kimi Raikkonen. Daca va urca pe locul 5, Hamilton va primi 4 puncte si va aduna 111, devenind campion mondial cu un singur punct avans fata de finlandez.

La doua ore de la terminarea cursei, Federatia Internationala de Automobilism (FIA) a anuntat ca a convocat echipele Williams si BMW-Sauber pentru o eventuala incalcare a regulamentului. La ora 24.00 GMT, FIA a decis sa nu se ia nicio masura, oficializand titlul lui Raikkonen.

“Fara ca suspiciunile sa fie risipite, exista indoieli in privinta temperaturii carburantului folosit de masini, precum si a temperaturii ambiante si de aceea este imposibil sa se hotarasca o penalizare”.

Ancheta a fost declansata deoarece “temperatura combustibilului folosit la masina 9 (a lui Heidfeld), 10 (Kubica), 16 (Rosberg) si 17 (Kazuki Nakajima) era cu peste zece grade mai mica decat cea ambianta”. Dupa luarea acestei decizii de a nu fi sanctionate echipele Williams si BMW-Sauber, echipa McLaren a anuntat ca face apel.

Curtea de Apel internationala a FIA se va reuni la o data ce urmeaza sa fie stabilita, pentru a studia acest caz. In cazul in care pilotii echipelor BMW-Sauber si Williams vor fi sanctionati, titlul mondial i-ar putea reveni britanicului Lewis Hamilton, care a ocupat locul 7 pe circuitul Interlagos.

Regulamentul interzice ca temperatura carburantului sa fie prea mica, deoarece volumul i se micsoreaza si frigul ii imbunatateste proprietatile.

Alonso: “Ar fi o rusine ca Hamilton sa primeasca titlul mondial in urma unei contestatii”

“Daca i se va da titlul lui Hamilton in urma unei contestatii, atunci as muri de rusine, ar fi o lipsa de respect. Cel care are cele mai multe puncte este un campion corect”, a declarat Alonso, la postul de radio Cadena Ser, precizand totodata ca nu acorda “mare importanta” apelului depus de echipa sa.

Alonso a confirmat ca McLaren nu l-a prea ajutat in acest sezon, mai ales la ultimele Grand Prix-uri, la care a avut “mainile si picioarele legate”. El a atribuit pierderea titlului mondial de catre McLaren unor greseli comise de managerul sau, Ron Dennis, in contextul in care a existat o foarte mare concurenta cu Lewis Hamilton.

Intrebat in legatura cu viitorul sau, pilotul spaniol a precizat ca deocamdata nu stie daca va pleca de la McLaren, adaugand ca in cazul in care se va intampla acest lucru, fosta sa echipa Renault nu va fi prima optiune.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !