Într-o conferinţă de presă, Ţolea a precizat că a verificat acuzele referitoare la faptul că cei doi fac politică pe bani publici, adică se ocupă de problemele de partid în timpul serviciului. Iar rezultatele au scos la iveală faptul că ambii consilieri ţineau şedinţa la sediul PNL în timpul programului de muncă de la CJA. „Am semnat ordine de încetare a colaborării cu cei doi consilieri. Într-adevăr, verificările au scos la iveală faptul că cei doi n-au respectat programul de lucru şi au participat la o serie de conferinţe de presă la partid în timpul serviciului. Aşa că am hotărât să închei colaborarea cu ei. Pentru că eu am nevoie de consilieri care să mă ajute în actul administrativ, nu care să ţină conferinţe la partid”, a declarat Adrian Ţolea.
Ţolea şi-a concediat consilierii
Ţolea şi-a concediat consilierii
Vicepreședintele cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, Adrian Ţolea, a decis să înceteze colaborarea cu doi dintre consilierii lui personali, respectiv cu Iustin Cionca şi cu Andrei Fuliaş.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
7
Mapamond
Atacul de vineri dimineaţă, din apropierea oraşului Isfahan în Iran, efectuat aparent cu drone şi atribuit Israelului, îngrijorează comunitatea internaţională, care le cere ambelor ţări să înceteze confruntarea, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmit AFP şi Reuters.
Mapamond
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din sistemele sale antiaeriene Patriot, transmite agenţia EFE.
UT Arad
Copiii nu au fost uitați, vor intra în Peluza Sud, după aceleași coordonate ca și până acum. Locurile sunt, însă, limitate.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei a declarat că-l va prinde și sărbătoarea de anul viitor tot la Arad. A spus cu întârziere „La Mulți Ani”!
1
Local
Pentru a marca Ziua Forțelor Terestre vor fi deschise porțile Cetății Aradului.
Local
Judecătoria Ineu a decis că soția și fiica unui bărbat mort într-un accident de mașină petrecut pe DN79 A, între Mânerău și Voivodeni, vor primi daune morale în valoare de 70 de mii de euro.
1
ARADON Sport local
Mark Ştefan Răşinar (CS AMEFA Arad) a devenit triplu campion naţional de juniori II.
Citiți principiile noastre de moderare aici!