Topul rușinii în Mica Vienă

De Valentin Goran
36Comentarii
Topul rușinii în Mica Vienă
Conform statisticilor Poliției Locale Arad, cele mai multe amenzi sunt date pentru consumul de alcool, cerșetorie și parcări neregulamentare.

Cum era de așteptat și cum ne arată statisticile din ultimele luni, în „cochetul” nostru oraş denumit cândva şi Mica Vienă alcoolul, cerșetoria, parcările neregulamentare, respectiv abateri ale societăților comerciale sunt capetele de afiș ale amenzilor date de angajații Poliției Locale Arad, în luna octombrie. În total, polițiștii locali au întocmit 523 de procese verbale de contravenție și au aplicat amenzi în valoare de 222.075 lei, echivalentul a aproximativ 50.000 euro.

Alcool și cerșetori

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică au strâns la bugetul local nu mai puțin de 34.400 de lei, întocmind 121 de procese verbale. Cum vă spuneam, alcoolul ocupă primul loc, cu 74 de arădeni prinși cu licoarea bahică în mână pe domeniul public. Locul doi, deși banii cu siguranță nu vor fi recuperați, este ocupat de 35 de cerșetori surprinși cu mâna întinsă de polițiști. Vă vine să credeți sau nu, deoarece mulți arădeni aruncă gunoaiele pe unde îi taie capul, șase dintre ei au fost amendați pentru aruncarea deșeurilor în locuri nepermise, în timp ce alți cinci arădeni au fost prinși cu țigarea în mână unde fumatul a fost interzis.

236 de parcări neregulamentare

Nici cu șoferii indisciplinați nu stăm mai rău. Pare că suntem făcuți să încălcăm regulile de circulație. Polițiștii locali de la Serviciul Circulație pe Drumurile Publice au întocmit 262 de procese verbale ce însumează peste 74.000 lei colectați de la șoferii indisciplinați. Și nu sunt puțini! Pentru că au parcat neregulamentar, 236 de arădeni au scos din buzunare peste 58.000 lei. Alți 16 șoferi au fost amendați pentru nerespectarea indicatoarelor de acces interzis, în timp ce 10 șoferi au fost amendați pentru că au introdus traficul greu pe străzile unde era interzis acest lucru

103 societăți comerciale

Polițiștii locali din cadrul Biroului Activitate și Control Comercial, dar și cei din cadrul Serviciului Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal, au avut și ei de lucru. În total, cele două servicii au întocmit 140 de procese verbale, în valoare de 113.000 lei, adică peste 25.000 euro. Nu mai puțin de 103 societăți comerciale au plătit peste 39.000 lei pentru abateri de la regulamentul de desfășurare a activității comerciale, iar alte 33 de procese verbale au fost rupte pentru abateri privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.



36Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor