Tot mai pregătiţi pe şosele

5Comentarii
Tot mai pregătiţi pe şosele
ARAD – Permisul auto, obţinut de o treime din candidaţi la examen. Promovabilitatea este mai mare ca în 2009.

Câteva sute de candidaţi la examenul de permise auto nu s-au prezentat la testare, iar dintre cei care s-au prezentat la proba de teorie, doar puţin peste jumătate au reuşit să promoveze examenul. Triajul a continuat şi la proba de conducere prin oraş. Din cei care au fost declaraţi admişi în urma primei probe, doar 62% au reuşit să îi convingă pe examinatori cu calităţile lor de şoferi. Activitatea desfăşurată în primul trimestru al anului 2010 de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Arad a fost sintetizată în cadrul unui bilanţ.

4.500 de candidaţi

Potrivit datelor din raport, în primul trimestru al acestui an au fost programaţi la examinare 4.928 de candidaţi. Dintre aceştia, însă, nu toţi s-au prezentat. Au fost examinaţi la proba teoretică doar 4.500 de candidaţi, din care 3.931 amatori şi 569 profesionişti. „Au fost declaraţi admişi la proba teoretică 2.148 (1819 amatori şi 329 profesionişti), iar respinşi un număr de 2.352 (2.112 amatori şi 240 profesionişti). Promovabilitatea la proba teoretică a fost de 52,56%. La proba practică un număr de 258 candidaţi nu s-au prezentat. Au fost examinaţi la proba practică un număr de 2.150 candidaţi, din care au fost declaraţi respins un număr de 663, iar admis un număr de 1.487. Promovabilitatea la proba practică a fost de 69,16%”, informează Prefectura.

Promovabilitate mai mare

Per total, însă, procentele de promovabilitate demonstrează că nivelul de pregătire al candidaţilor este mai bun. „Promovabilitatea, per total, la activitatea de examinare în primele trei luni ale acestui an a fost de 33,04%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2009 când a fost de 20,91%. Apreciem că este o creştere semnificativă în ceea ce priveşte promovabilitatea faţă de anul precedent”, a declarat prefectul Călin Bibarţ.

Mii de permise

La capitolul permise de conducere au fost editate un număr de 4.496 permise de conducere, din care 4.420 prima emisie şi preschimbare permise conducere expirate, iar 76 au fost preschimbate -permise model vechi. 

S.B.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor