Conform unui Comunicat al PNL Arad, primarul Ioan Turcin (PSD) „ întârzie fără temei preluarea de către dl. Florin Sari a mandatului de viceprimar al comunei Păuliș. Vă reamintim că Florin Sari a fost ales statutar de către Consiliul Local, săptămâna trecută, viceprimar, iar nepunerea în aplicare a acestei hotărâri de către primarul Turcin ar constitui abuz în serviciu. Înțelegem că primarul ar fi pus în discuție legalitatea hotărârii de Consiliu Local prin care Florin Sari era ales viceprimar. Or, nu este nici atributia si nici de conpetența sa să stabilească legalitatea unei hotărâri – el este obligat să o aplice, potrivit Legii 215 a Administrației Publice Locale! Orice întârziere este ilegală și susceptibilă de atragerea răspunderii penale”. Întrucât nu se precizează de ce anume este acuzat, concret, primarul, iar acesta nu a putut fi contactat, vom reveni cu amănunte.
Tot nu este pace la Păuliş!
Tot nu este pace la Păuliş!
Aşa cum „Jurnal arădean” anticipa, forţarea impunerii unui viceprimar liberal la Păuliş nu a dus la pace între PSD şi PNL. Dimpotrivă, războiul se acutizează.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
Local
Operaţiunea a avut loc vineri dimineaţă. În vârstă de zece ani, copacul a fost oferit municipalităţii gratuit de o firmă italiană cu sediul în Arad. Primarul Bibarţ: „Din vară putem sta deja la umbra lui”.
România
Reprezentanţii Rafinăriei Petromidia au informat că vineri dimineaţă a avut loc o aprindere în instalaţia de Hidrofinare Benzină, fiind stinsă fără a exista victime.
ARADON Sport local
Sumele pentru echipele fanion ale Aradului au crescut față de prima sesiune de anul trecut. 16 proiecte nu au întrunit punctajul minim.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad începe semifinala Ligii Naționale pe terenul campioanei Sespi.
UT Arad
Jucătorii de la loturi au făcut doar azi primul antrenament, alții sunt cu probleme medicale.
România
În urma trecerii la ora de vară ziua de duminică devine cea mai scurtă zi din an, 23 de ore.
Local
Liberalii „atacă” Primăria Lipova cu Cristina Ciorogar, un „politician harnic”, după cum o recomandă conducerea PNL.
România
Cinci bărbați au fost reținuti de autorități după ce ar fi atras în locuințele pe care le aveau închiriate în Capitală mai multe victime, prin intermediul unor anunțuri postate online, sub pretextul oferirii de servicii sexuale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!