Tractor lovit de un tren cu 150 de călători, la Odvoș

De M.B.
1Comentariu
Tractor lovit de un tren cu 150 de călători, la Odvoș
Un accident feroviar a avut loc, luni după-amiază, la Odvoș, din cauza unui tractorist care nu s-a asigurat când a traversat liniile de tren cu utilajul agricol.

Un tren format din locomotivă și patru vagoane, care circula pe ruta Simeria-Arad, a lovit în plin un tractor care traversa linia ferată, ieșind de pe un drum agricol. În vagoane se aflau 150 de călători, dar niciunul nu a suferit răni, în timp ce tractoristul a fost rănit ușor.

„Din primele cercetări rezultă că bărbatul care conducea utilajul agricol, în vârstă de 35 ani, nu a respectat semnificația indicatoarelor rutiere existente la trecerea la nivel”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene, Lorena Pîrvulescu.

În timp ce locomotiva a înregistrat avarii ușoare, partea din față a tractorului a fost distrusă, iar motorul a zburat în câmp.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor