Tracy Chapman a dat-o în judecată pe Nicki Minaj pentru plagiat

Tracy Chapman a dat-o în judecată pe Nicki Minaj pentru plagiat
Cantautoarea americană Tracy Chapman a dat-o în judecată pe cântăreaţa rap Nicki Minaj, pe care o acuză de utilizarea fără permisiune a versurilor şi melodiei unui cântec de-al său, informează Agerpres.

Tracy Chapman susţine că piesa ”Sorry” a lui Minaj plagiază parţial melodia sa ”Baby I Can Hold You”, lansată în 1988. Potrivit plângerii înaintate de Chapman, impresarii lui Nicki Minaj au făcut, începând cu iunie 2018, “mai multe solicitări” prin care au încercat să obţină permisiunea de a relua elemente din melodie. ”Sorry” fusese însă deja înregistrată, acuză Chapman, care spune că a refuzat sistematic să-i acorde drepturile de autor lui Nicki Minaj.

Cântăreaţa rap, pe numele său real Onika Tanya Maraj, a renunţat în cele din urmă să includă ”Sorry” în albumul său ”Queen”, lansat în luna august. Cu toate acestea, artista i-a dat o copie a piesei lui Funkmaster Flex, un cunoscut DJ care a difuzat piesa pe reţelele de socializare, apoi pe postul său de radio.

Sursa: Agerpres



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !