Tradiţia bate kitsch-ul la Vladimirescu

De Valentin Goran
2Comentarii
Tradiţia bate kitsch-ul la Vladimirescu
© FOTO: Vali Goran
Comoară de neprețuit în județul Arad. Muzeul tradițiilor populare din Vladimirescu poate fi vizitat de către oricine, pe gratis. Vă invităm la o mică incursiune cu ajutorul imaginilor prin muzeu.

Este vorba de costume populare, tablouri, război de țesut și tot felul de obiecte folosite cu mulți ani în urmă și păstrate în cea mai bună stare. Aceste obiecte au fost adunate sub același acoperiș, cel al Căminului Cultural din Vladimirescu, cu ajutorul Mariei Aiftinoaiei, care a pus la dispoziție 90% din articolele expuse. Dacă sunt doritori care vor să vină cu grupuri organizate, nu trebuie decât să sune la Primăria din Vladimirescu și să își facă rezervare. De restul se ocupă tanti Maricica, cum îi spun localnicii. „Avem o pasionată, în persoana doamnei Aiftinicăi Maria sau tanti Maricica. Dânsa este pasionată de artă populară. Ea provine de undeva din zona Sucevei și s-a stabilit de vreo 35 de ani aici, în Vladimirescu. A adunat o colecție impresionantă pe care a depozitat-o inițial în pivnița casei sale, deoarece nu a avut unde să o expună. Noi am renovat Căminul Cultural și Casa de Cultură, în urmă cu cicni ani. Cam din 2010 funcționează acest muzeu. Atunci i-am propus ca ea să ne doneze, cu concursul Muzeului Județean Arad. Domnul Hughel, directorul muzeului, ne-a dat doi muzeografi care să selecteze piesele care sunt într-adevăr autentice și de valoare. Ceea ce s-a și făcut. Maricica a acceptat și astfel am pornit acest proiect inedit”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, Ioan Crișan, primarul comunei Vladimirescu.

O muncă din dragoste

Tanti Maricica a încheiat un protocol prin care a donat piesele de muzeu comunei Vladimirescu și va fi custodele acestui muzeu cât timp o va ține sănătatea. „Pentru ceea ce face primește 500 lei lunar, dar pentru tot ce face ea este puțin, deoarece pe lângă faptul că a donat piesele care au o valoare tradițională destul de mare, se ocupă și de restaurarea multor piese. Este o femeie plină de viață, mărinimoasă și mândră de ceea ce face. Un ghid mai bun nu cred că aș putea să găsesc. Acolo este sufletul ei. Noi am mai adus ceva piese, dar din totată colecția pe care vizitatorii o pot vedea, 10% sunt piesele aduse de noi și 90% cele aduse de Maria”, mai spune primarul Ioan Crișan.

Atelier de cusut și țesut la război

Muzeul poate fi vizitat oricând de oricine. Tanti Maricica locuiește chiar lângă muzeu. Orice vizitator trebuie doar să sune la soneria clădirii din dreapta, cum te uiți spre Cămiul Cultural, sau să sune la Primăria Vladimirescu. „Pot să vină și chiar vin grupuri organizate cu elevi, copii. Pe timp de vară, se organizează Școala de Vară, am primit elevi de la Sântana și din zonă, din alte județe și chiar din străinătate. Copiii învață să coase, să țese la război și văd obiecte vechi. Menționez că vizitatorii nu trebuie să plătească niciun bilet, totul este pe gratis și este făcut așa deoarece este bucuria custodelui. Îi invit, așadar, cu mare drag pe tineri și copii să vină să vadă pentru că nu au nimic de pierdut, ci doar de câștigat cunoscând de unde vin pentru a ști încotro se îndreaptă. Să vadă că și noi avem valori deoarece de multe ori cei din străinătate sau kitsch-urle prind mai bine decât tradiția”, a încheiat primarul.

DSC_1399



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor