Traditie, stiinta si inovatie

De Vasile Filip
Traditie, stiinta si inovatie
Cea de-a XXIV ediţie a Zilelor Academice Arădene, organizate sub semnele tradiţiei, ştiinţei şi inovaţiei.

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a organizat, în perioada 14-17 mai 2014, în parteneriat cu CJA, Primăria Arad, Arhiepiscopia Aradului şi Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale, în Campusul Universitar „Vasile Goldiş”, cea de-a XXIV-a ediţie a Zilelor Academice Arădene, moment de bilanț academic și cercetare științifică.

Manifestările au debutat cu un Te Deum susţinut de Înalt Preasfinţia Sa, Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului la monumentul marelui corifeu al Unirii, Vasile Goldiş, patronul spiritual al Universităţii care îi poartă numele.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a evocat personalitatea distinsului cărturar şi om politic, Vasile Goldiş şi aportul său deosebit la realizarea statului naţional unitar. „Ilustră personalitate, patronul spiritual al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a desfăşurat o multiplă activitate de-a lungul vieţii sale ca profesor, autor de manuale şcolare, secretar eparhial, orator strălucit, ziarist de mare curaj şi militant pentru drepturile românilor aflaţi sub stăpânire străină, sufletul acţiunilor legate de Unirea de la 1 Decembrie 1918, preşedintele ASTREI, om de omenie, fiu devotat al Bisericii Ortodoxe şi bun român”.

După depunerile de coroane şi flori, o delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a participat la deschiderea Sesiunii Internaţionale de Comunicări Ştiinţifice „95 de ani de administraţie românească arădeană”, unde prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii, a subliniat principalele evenimente din perioada interbelică a Aradului, care a fost „dincolo de un centru industrial, de cultură şi civilizaţie de tip occidental, un model atât pentru Transilvania şi Banat, cât şi pentru cei de peste Carpaţi, la graniţa de Vest a României”.

Un moment important în cadrul manifestărilor ştiinţifice şi culturale organizate de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” l-a constituit dezvelirea bustului Ioan Suciu, aflat pe Aleea personaliţilor din cadrul Campusului Universitar „Vasile Goldiş”, care alături de Vasile Goldiş, Ştefan Cicio-Pop și Aurel Lazăr, a făcut parte din Consiliul Naţional Român Central, înscriindu-şi numele printre Corifeii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

La deschiderea oficială a Zilelor Academice Arădene, ediţia a XXIV-a, care a avut loc în Aula Magna Universitaria din Campusul Universitar „Vasile Goldiş”, au participat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii, prof. univ. dr. Sorin Bașchir, președintele Senatului Universitar, d-na Doina Arghezi, prof. Mihai Spânu, inspector școlar județean adjunct din cadrul ISJ Arad, prorectori, decani, studenți, masteranzi, doctoranzi, postdoctoranzi, reprezentanți ai Asociației Alumni -UVVG, directori de licee și grupuri școlare, delegații ale consulatelor din Ungaria.

Evenimentul științific internațional a fost marcat și de prezența delegațiilor academice din 12 țări, dintre care amintim pe d-na prof. univ. dr. Patrizia Messina – Universitatea din Padova, prof. univ. dr. Bastian Keiser, rectorul Universității de Științe Aplicate din Rottenburg (Germania), prof. univ. dr. Gilles Bardy și prof. univ. dr. Louis Begioni – Universitatea Aix Marseille (Franța), Universitatea din Belgrad, Universitatea din Debrecen, precum și Prof. Harry Grossmann – Institutul de Psihoterapie din Hanau (Germania), prin grija căruia, în fiecare an, studenți de la Facultatea de Medicină, Farmacie și Medicină Dentară urmează stagii de practică la renumite spitale și instituții din Germania.

Guvernul României a fost reprezentat de dr. Radu Stoian, subprefect al judeţului Arad – fost student al UVVG, iar cele județene de Adrian Ţolea, vicepreşedinte CJA și Florin Mariș, consilier municipal, din partea Primăriei Arad.

Invitați de onoare

Dintre invitații de onoare a Zilelor Academice Arădene îi amintim pe d-na prof. univ. dr. Veginia Vedinaș, Consilier de Conturi și Membru al Plenului Curții de Conturi a României – cadru asociat al UVVG și prof. univ. dr. Nicolae Popa, din cadrul Universității din București, fost președinte al Curții Constituționale și al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a ținut un discurs de înaltă ținută academică, exprimându-și admirația pentru realizările Universității „Vasile Goldiș”, în special ale Facutății de Științe Juridice.

Consilierul municipal Florin Galiș, reprezentatul Asociației ALUMNI – UVVG, absolvent al primei promoții de absolvenți ai Facultății de Drept, a subliniat implicarea și dăruirea cadrelor didactice încă din primul an de la înființarea Universității de Vest „Vasile Goldiș”.

Zilele Academice Arădene, moment de bilanț al activității didactice și de cercetare științifică

Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest Vasile Goldiș”, a declarat: „Anul acestea am gândit manifestarea științifică sub semnele tradiției și inovației, deoarece Zilele Academice Arădene reprezintă pentru Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, un moment de bilanț al activității didactice și de cercetare științifică ale tuturor cadrelor didactice din cadrul Universității noastre, precum și al studenților români și străini. Zilele Academice înseamnă deschiderea spre internaţionalizare, iar la cea de-a XXIV-a ediție am avut o participare de excepție a cadrelor didactice din țară și străinătate, dar mai ales a studenților. Mă bucur că au îmbrățișat acest concept și au participat într-un număr foarte cu lucrări științifice, atât studenții români, cât și cei străini. Prin asumare, competență, competitivitate și experiență, credem că Universitatea noastră are un cuvânt de spus în comunitatea locală și de aceea aș dori să mulțumesc autorităților locale pentru că sunt întotdeauna alături de noi. Au înţeles importanța unei Universități într-un oraș academic și importanţa intelectualilor pentru continuitatea orașului nostru”.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a precizat că, „cea de-a XXIV-a ediție a Zilelor Academice Arădene se constituie ca o manifestare științifică internațională, marcată printr-o participare foarte numeroasă. Au fost prezentate peste 250 de lucrări ale cadrelor didactice, cercetătorilor și colaboratorilor Universității noastre și 320 de lucrări ştiinţifice ale studenţilor, care au avut, pentru prima dată în istoria Zilelor Academice o sesiune științifică. Tot pentru prima dată, școlile doctorale de biologie și medicină au avut sesiuni aparte, unde s-au prezentat 80 de lucrări, iar în cele 23 de secțiuni au apărut tematici noi, precum școala transnațională, care are un rol important în personificarea unor idei de comunicare. Marcăm colaborarea pe care o avem cu Academia Română și cu alte institute de învățământ superior, iar prin tot ceea ce am realizat, în aceste zile, vrem să demonstrăm că Universitatea noastră se află în avanscena activităților științifice din România, între Universităţile care au preocupare pentru cercetarea științifică realizată la Institutul de Științe ale Vieții și la Centrul Experimental pe care l-am realizat în cadrul Universității de Vest Vasile Goldiș”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !