Trafic blocat de un tramvai

7Comentarii
Tramvai deraiat la Boul Roşu
Tramvai deraiat la Boul Roşu
ARAD – Un mijloc de transport al CTP a ieşit în decor, din cauza liniilor vechi şi şubrede. |video

Un tramvai care se află în probe a deraiat, ieri dimineaţă, de pe linie la insersecţia străzii Tribunu Dobra cu strada Cozia, lovind uşor poarta unei case particulare. Din fericire nu au existat victime, deoarece tramvaiul circula fără călători. Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului cu o macara a repus tramvaiul pe şine, care la nici zece metri la colţul staţiei de tramvai de la Boul Roşu a deraiat din nou.

Vasile Dogoş, agent şef adjunct, în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere, ne-a declarat: „Tramvaiul se deplasa spre Boul Roşu, iar la un moment dat a sărit de pe linii. Din fericire nu s-au înregistrat victime deoarece tramvaiul circula fără călători”.

Deraiere consecutivă

Un tânăr care se afla la faţa locului în momentul deraierii consecutive a tramvaiului, pe nume Dragomir Damian, ne-a povestit: „Am văzut tramvaiul venind cu viteză de pe Tribunu Dobre, iar la intersecţia cu strada Cozia a deraiat, lovind uşor poarta unei case. După ce a fost repus pe liniile de tramvai cu o macara şi a reluat traseul, după câţiva metri a deraiat din nou. Cu siguranţă liniile de tramvai nu mai fac faţă, fiind după cum se poate vedea cu ochiul liber, foarte vechi”. Tramvaiul deraiat a întrerupt circulaţia celorlalte mijloace de transport în comun, în zona centrală, mai bine de o oră.

R.B.





7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor