Trafic cu legume şi carne

Trafic cu legume şi carne
ARAD – Ridichile, salata, morcovii dar şi carnea congelată sunt mărfurile „preferate” de evazionişti.

Apropierea primăverii a adus o schimbare şi în rândul transportatorilor de mărfuri. Dacă în perioada de iarnă comisarii Gărzii Financiare Arad au confiscat TIR-uri întregi de cartofi, acum a venit rândul fructelor şi legumelor să se numere printre produsele achiziţionate intracomunitar şi transportate fără acte legale.

„În data de 7 martie echipa de control din punctul de trecere a frontierei Nădlac, pe sensul de intrare în ţară, a depistat trei tansporturi fără acte legale. Valoarea totală a mărfurilor confiscate se apropie de valoare de 240 de mii de lei – adică 2,4 miliarde lei vechi!”, a precizat Anton Pop, directorul coordonator al GFA.

Una pe hârite, alta în remorcă

În primul caz comisarii au oprit pentru control un ansamblu de transport aparţinând unei societăţi din Oradea, care potrivit actelor trebuia să transporte 200 saci cartofi a câte 25 kg, însă în urma verificării mărfurilor transportate s-a constatat ca în semiremorcă se găseau 8.400 bucăţi salată verde. Pentru aceste produse transportatorul nu a putut prezenta vreun act doveditor. Mai mult, în aceiaşi dată s-a mai identificat un alt ansamblu de transport  al aceleiaşi societăţi care transporta diverse legume fără a avea acte legale. Pe cale de consecinţă, comisarii au avertizat transportatorul şi au dispus confiscarea a: 9.624 buc. salată verde, 6.250 kg cartofi, 1.600 buc. brocoli, 576 buc. conopidă, 240 kg. spanac,  1.430 legături ridichi roşii, 1.200 buc. gulii, 2.520 legături ceapă verde şi 300 kg. ridichi albe.

Marfă către nimeni

Un alt caz depistat de GFA a constat într-un transport de peste 22 de tone de morcovi, transportaţi de un agent economic din judeţul Alba. Potrivit documentelor ce însoţeau marfa provenită din Olanda, destinatarul era … necunoscut. „Pe niciun document nu s-a putut găsi vreun indiciu privind firma care ar fi trebuit să recepţioneze marfa, iar ca atare întreaga cantitate în valoare de circa 33 mii euro a fost confiscată”, a precizat Anton Pop.

Revin pulpele de pui

Nici carnea congelată nu este omisă de cei care fac transport de mărfuri la limita legii. Comisarii Gărzii Financiare Arad au fost puşi în situaţia de a confisca circa 20 de tone de pulpe de pui congelate ce proveneau din Belgia pentru că transportatorul nu a putut prezenta niciun act prin care să arate cine era destinatarul mărfii. Confiscarea se ridică la 160 mii lei.

A.P.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !