Trafic de cannabis, ecstasy şi amfetamină la Arad

De Ioana Costas
3Comentarii
Trafic de cannabis, ecstasy şi amfetamină la Arad
O grupare infracţională care se ocupa cu traficul de droguri pe raza municipiului Arad a fost destructurată de ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad şi procurorii DIICOT.

În urma cercetărilor efectuate de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Arad şi de către ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad s-a stabilit că în perioada februarie-iulie 2016, un tânăr de 25 de ani din Arad ar fi inițiat și constituit o grupare infracțională care se ocupa cu traficul de canabis, comprimate ecstasy şi amfetamină. În urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit că alți trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, ar fi aderat și sprjinit activitatea infracțională, prin procurarea și distribuirea drogurilor pe raza municipiului Arad. În cursul lunii iulie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad şi procurorii DIICOT – BT Arad au efectuat pe raza județului și municipiului Arad, cinci percheziții la domiciliile și reședințele membrilor grupării, fiind depistate și ridicate 520 de grame cannabis, 90 de comprimate ecstasy și 4 grame de amfetamină.

În baza probatoriului administrat, în cazul liderului grupării, Tribunalul Arad a emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, în cazul celorlalți trei membri, fiind dispusă măsura controlului judiciar, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc. Activitatea anchetatorilor arădeni a beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului de Operațiuni Speciale Timișoara.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor