Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad „în urma probatoriului administrat în cauză a rezultat faptul că în perioada 23 ianuarie – 24 ianuarie 2014, inculpatul a pretins şi primit de la martorul T.I.C. suma de 1.350 lei, pentru a se folosi de influenţa pe care a susţinut că o are asupra unor funcţionari publici din cadrul IPJ Arad şi ANL, în scopul determinării acestora să-l angajeze pe martor ca şi conducător auto respectiv să-i fie repartizată o locuinţă”. Astfel, procurorii l-au trimis în judecată pe inculpat pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. Dosarul a fost înaintat Tribunalului Arad spre soluţionare.
Trafic de influenţă pentru un loc de muncă şi un apartament ANL
Trafic de influenţă pentru un loc de muncă şi un apartament ANL
I-a spus că-l angajează şi că va face trafic de influenţă pe lângă funcţionari publici din cadrul IPJ Arad şi ANL pentru a-i face rost de o locuinţă. Cazul a ajuns la procurorii arădeni care au dispus trimiterea în judecată a făptaşului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
România
Reprezentanţii Rafinăriei Petromidia au informat că vineri dimineaţă a avut loc o aprindere în instalaţia de Hidrofinare Benzină, fiind stinsă fără a exista victime.
ARADON Sport local
Sumele pentru echipele fanion ale Aradului au crescut față de prima sesiune de anul trecut. 16 proiecte nu au întrunit punctajul minim.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad începe semifinala Ligii Naționale pe terenul campioanei Sespi.
UT Arad
Jucătorii de la loturi au făcut doar azi primul antrenament, alții sunt cu probleme medicale.
România
În urma trecerii la ora de vară ziua de duminică devine cea mai scurtă zi din an, 23 de ore.
Local
Liberalii „atacă” Primăria Lipova cu Cristina Ciorogar, un „politician harnic”, după cum o recomandă conducerea PNL.
România
Cinci bărbați au fost reținuti de autorități după ce ar fi atras în locuințele pe care le aveau închiriate în Capitală mai multe victime, prin intermediul unor anunțuri postate online, sub pretextul oferirii de servicii sexuale.
România
Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!