Trafic restricționat în Ungaria din cauza sărbătorilor pascale

De Ioana Costas
Trafic restricționat în Ungaria din cauza sărbătorilor pascale
Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Arad anunță că traficul va fi restricţionat pe teritoriul Ungariei, pentru autovehiculele de mare tonaj, cu ocazia sărbătorilor pascale.

NĂDLAC. Deoarece la sfârşitul acestei săptămâni credincioşii catolici sărbătoresc Paștele, pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată, temporar, circulaţia autovehiculelor de transport marfa. „Astfel, informăm participanţii la traficul transfrontalier despre faptul că din data de 29 martie 2018, ora 23.00 (ora României) şi până vineri 30 martie 2018, ora 23.00, apoi de sâmbătă 31 martie, începând cu ora 23.00 şi până luni 2 aprilie ora 23.00, circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, cu excepţia transporturilor de animale vii şi de produse perisabile, va fi restricţionată de autoritatile maghiare”, au declarat reprezentații Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad. În această perioadă, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la finalizarea intervalului pentru care au fost stabilite restricţii de circulaţie pe drumurile publice din Ungaria. Traficul de călători şi autoturisme prin punctele de trecere a frontierei se va desfăşura în condiţii normale.

Suplimentarea personalului

Pentru intervalul vineri, 30 martie, ora 23.00 – sâmbătă 31 martie, ora 23.00 şi începând cu data de luni, 2 aprilie, ora 23.00, când traficul pentru autovehiculele de mare tonaj va fi reluat, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră a dispus măsuri pentru suplimentarea personalului și folosirea la maxim a capacităţii punctelor de trecere a frontierei deschise pentru astfel de mijloace de transport. Astfel, în limita configuraţiei acestora şi, în funcţie de trafic, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, pentru ca formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate. „Menţionăm că la frontiera cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, însă numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară. În baza protocoalelor bilaterale, P.F.R. poate deschide doar liniile de control care sunt asigurate cu personal şi de către autoritățile ungare”, au mai precizat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

Poliţia de Frontieră recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontieră deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !