Traficul greu sparge șoselele bune din Arad

De Valentin Goran
8Comentarii
Traficul greu sparge șoselele bune din Arad
900 de șoferi au fost sancționați anul trecut pentru că au intrat cu autocamioanele pe unde nu au avut voie și fără autorizație.

Foarte mulți arădeni ne-au contactat pe adresa redacției Jurnal arădean/Aradon pentru a ne spune că multe din șoselele municipiului Arad sunt sparte de camioane încărcate „ochi” de marfă. Problema este că multe dintre acestea nu respectă indicatoarele care restricționează intrarea pe stradă a autocamioanelor ce depășesc 3,5 tone, dar mai ales că multe dintre acestea nu au autorizația necesară de la Primăria Municipiului Arad pentru a putea trece pe aceste străzi. Pentru cunoscători, vorbim de camioanele încărcate, de exemplu, cu nisip ce roiesc, îndeosebi la orele dimineții și la lăsarea serii și care sparg drumurile din cartierul Micălaca, strada Pădurii ori Calea Bodrogului.

900 de sancțiuni în 2017

Pentru a afla câte astfel de transporturi au fost surprinse și sancționate de polițiștii locali arădeni, am cerut o statistică a activității Direcției Generale Poliția Locală Arad pentru anul 2017. Ei bine, cifrele vorbesc de la sine. În cursul anului precedent polițiștii locali au aplicat 4.588 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 1,7 milioane de lei. Dintre acestea, atenție, nu mai puțin de 900 de sancțiuni au fost aplicate de polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice după ce au monitorizat trafigul greu de pe raza municipiului Arad. Cuantumul sancțiunilor contravenționale este deloc de neglijat, în valoare peste 555.000 de lei, adică peste 123.000 de euro.

75 de șoferi amendați lunar

Noi am fost curioși să vedem care sunt zonele cu probleme din Arad, mai exact zonele în care aceste camioane intră deși nu dețin autorizație specială pentru a intra. O medie ne arată că lunar au fost surprinși 75 de șoferi cu autocamioanele lor pe unde nu aveau voie să circule, adică aproape trei șoferi surprinși în fiecare zi din anul trecut. Deși sancțiunile au fost date pe mai toată raza municipiului Arad, polițiștii locali au identificat câteva zone unde se „greșește” în mod special și repetat. Vorbim de strada Voinicilor și Bulevardul Nicolae Titulescu din cartierul Micălaca, străzile Troiei și Pompei din cartierul Subcetate, strada Pădurii și Calea Bodrogului din Pârneava și, atenție, chiar strada Simion Bărnuțiu din centrul orașului, cea care face legătura între Calea Victoriei și Kaufland.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor