Tragedie la Petriş: un bărbat a fost făcut zob de un taur

De Diana Dutu
4Comentarii
Tragedie la Petriş: un bărbat a fost făcut zob de un taur
În timp ce încerca să lege animalul, într-o grădină din satul Obârşia, a fost luat în coarne, aruncat în aer şi, în cele din urmă, zdrobit.

PETRIŞ. Un incident foarte grav s-a petrecut, luni, în jurul orelor amiezii, în satul Obârşia, comuna Petriş. Un bărbat în vârstă de 74 de ani a fost omorât de un taur pe care încerca să-l lege într-o grădină. Din nefericire, taurul l-a luat în coarne pe bărbat şi l-a aruncat în aer, după care efectiv l-a zdrobit pe bătrân, apăsându-l de mai multe ori cu capul, potrivit unor martori.

La faţa locului a sosit un echipaj medical de la Substaţia SAJ Săvârşin. Potrivit dr. Mircea Merea, director medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad, acesta a constatat că victima prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, declarându-i decesul. „Bărbatul nu avea plăgi penetrante, înţepate de coarne, în schimb avea multiple fracturi: craniu, torace, membre superioare. Practic, taurul l-a fărâmat, l-a zdrobit” – spune dr. Merea.

Taguri: , , , ,


4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor