Este o aplicaţie mobilă, care poate fi instalată de către orice persoană pe telefonul mobil personal, cu condiţia ca acesta să îndeplinească criteriile tehnice minimale (smartphone cu cameră foto şi minim 512MB memorie). Interfaţa este valabilă pentru utilizatorii de sisteme de operare Android şi iOS, putând fi descărcată din Google Play sau App Store. După introducerea numărului de înmatriculare al vehiculului care transportă material lemnos în aplicaţie, aceasta verifică în timp real, numărul de înmatriculare în sistemul „SUMAL” şi generează automat informaţii despre transport, în cazul în care transportul este înregistrat, aplicaţia va afişa informaţiile disponibile despre acest transport. Aceasta înseamnă că vehiculul verificat transportă material lemnos în mod legal, înregistrat în „SUMAL” şi deţine documentele necesare. Astfel, în situaţia în care transportul verificat deţine un cod valid, utilizatorul va primi automat, prin aplicaţie, şi date despre transport, respectiv: tipul produsului buştean, cherestea, lemn de foc), specia (fag, molid, stejar etc.), volumul transportat şi data emiterii avizului. În cazul în care numărul de înmatriculare nu este identificat, aplicaţia va genera următorul mesaj: „Nu există Cod Online generat în ultimele 72 de ore pentru numărul auto verificat!” Astfel, acest transport este posibil să fie ilegal, nefiind înregistrat în sistemul „SUMAL”. Potrivit IPJ Arad, în această situaţie cetăţenii trebuie să apeleze SNUAU 112 pentru a sesiza organele de poliţie.
Transporturile de material lemnos, verificate cu „Inspectorul Pădurii”
Transporturile de material lemnos, verificate cu „Inspectorul Pădurii”
Reactualizat la:
„Inspectorul Pădurii” este un instrument de interogare a legalităţii, aflat la dispoziţia oricărui cetăţean care doreşte să se implice în monitorizarea exploatării pădurilor şi a transportului materialului lemnos.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
ARADON Sport local
Sumele pentru echipele fanion ale Aradului au crescut față de prima sesiune de anul trecut. 16 proiecte nu au întrunit punctajul minim.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad începe semifinala Ligii Naționale pe terenul campioanei Sespi.
UT Arad
Jucătorii de la loturi au făcut doar azi primul antrenament, alții sunt cu probleme medicale.
România
În urma trecerii la ora de vară ziua de duminică devine cea mai scurtă zi din an, 23 de ore.
Local
Liberalii „atacă” Primăria Lipova cu Cristina Ciorogar, un „politician harnic”, după cum o recomandă conducerea PNL.
România
Cinci bărbați au fost reținuti de autorități după ce ar fi atras în locuințele pe care le aveau închiriate în Capitală mai multe victime, prin intermediul unor anunțuri postate online, sub pretextul oferirii de servicii sexuale.
România
Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş.
România
Sculptura „Hidra”, realizată de Costin Ioniţă, a fost adjudecată, joi seara, la preţul de 10.000 de euro la prima licitaţie de sculptură de anul acesta organizată de Artmark, la sediul Galeriilor casei de licitaţie şi online.
Mapamond
Forţele ruse au atacat vineri dimineaţa obiective de infrastructură critică din districtul Kamianske, în apropierea oraşului Dnipro din centrul Ucrainei, cel puţin o persoană fiind rănită, informează dpa, citându-l pe guvernatorul regional.
Citiți principiile noastre de moderare aici!