„Traversăm un moment prielnic”

De Daniel Scridon
„Traversăm un moment prielnic”

Cu preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad, Adrian Lucaci, despre proiectele care au drept scop creşterea vizibilităţii şi atractivităţii fotbalului judeţean.

1.Dle preşedinte ce înseamnă pentru AJF Arad promovarea campioanei judeţului, Şoimii Lipova, în Liga 3?

Adrian Lucaci: E ca şi bucuria de a avea un copil, pe care l-ai crescut, s-a realizat şi a plecat din familie pe picioarele lui. Practic pierdem o echipă foarte bine organizată, pe toate palierele, care nu va avea probleme de natură existenţială în Liga 3. La fel ar fi stat lucrurile şi dacă Crişul Chişineu Criş ar fi căştigat campionatul judeţean.

2.AJF Arad nu (prea) are vacanţă. Nu s-a încheiat bine sezonul fotbalistic, că demarează un nou proiect inedit, Cupa Satelor. De unde această idee şi care este scopul acţiunii ?

Lucaci: Nu este neapărat o premieră. Astfel de competiţii similare, sub altă denumire sau formă, existau şi în urmă cu câţiva ani, dar nu au putut fi puse în aplicare totdeauna. Considerăm că este un moment prielnic, având în vedere toată evoluţia AJF Arad din ultima perioadă. Cu vicepreşedintele Andras Mako şi neobositul Gheorghe Sfăt, în rol de responsabili de proiect, AJF susţine financiar şi logistic această iniţiativă. Mizăm pe 20-24 echipe, care vor fi repartizate pe zone geografice, regulamentul urmând a fi definitivat zilele viitoare. Scopul este atragerea a cât mai mulţi practicanţi către fenomenul fotbalistic în zone unde nu avem echipe înscrise în competiţiile oficiale.

3.Să trecem la proiecte. Acolo unde, de la alegerea dvs. ca preşedinte, Aradul este în topul AJF-urilor din ţară…

Lucaci: Plata baremurilor de arbitraj la ligile 4,5 şi 6, în prima jumătate a viitorului sezon competiţional reprezintă un proiect îndrăzneţ, un vis împlinit (şi) cu ajutorul Consiliului Judeţean, prin Centrul Cultural Judeţean. Ca ţinte pentru această toamnă avem demararea unui campionat judeţean de fotbal în sală, organizarea unei competiţii de fotbal feminin pentru clasele 1-4, în colaborare cu IŞJ Arad. Şi tot împreună cu această instituţie vrem să continuăm proiectul demarat în primăvara acestui an, cu o competiţie de fotbal mixt pentru ciclul primar. De asemenea, vom încerca să organizăm Cupa Cetăţilor, o întrecere în cadrul unui proiect de amploare al Consiliului Judeţean, care vizează reabilitarea cetăţilor din judeţul nostru. De asemenea, parteneriatul cu Universitatea Aurel Vlaicu va conduce la demararea, în această vară, a unui proiect unic în România, care vizează formarea de specialişti în fotbal – administratori de structură sportivă. După implementarea acestui proiect, ne vom axa pe un alt proiect de amploare: Optimizarea procesului de antrenament la copii care învaţă jocul de fotbal prin eficientizarea factorilor motivaţionali şi afectivi, care va fi coordonat de AJF Arad la nivel naţional. Toate aceste proiecte au drept scop creşterea vizibilităţii şi atractivităţii fotbalului judeţean. La fel cum iniţiativa filmării jocurilor de Liga 4 şi a unora din ligile inferioare, contribuie la îmbunătăţirea imaginii AJF Arad.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !